Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

O polițistă din Suceava a fost filmată în timp ce brusca un bărbat în fata copilului său: „Nu trageți de mine vă rog frumos”

3 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Actualitate O polițistă din Suceava a fost filmată în timp ce brusca un bărbat în fata copilului său: „Nu trageți de mine vă rog frumos”

O polițistă din Suceava este acuzată că a bruscat un bărbat, de față cu copilul acestuia, la un birou de înmatriculări auto. Scandalul ar fi pornit după ce bărbatul ar fi avut o discuție în contradictoriu cu unul dintre funcționarii de la ghișeu. 

Bărbat: N-aveți voie să puneți mâna pe telefon.
Polițista: Serios?
Bărbat: De ce mă trageți de haine? Domnul mi-a spus să-mi aduc actele de la mașină și să stau la rând. Am venit și am stat la rând și dumneavoastră mă luați de haine? ... Dar nu trageți de mine, vă rog frumos, nu trageți doamnă!


Bărbatul respectiv a întârziat la programarea pe care o avea la ghișeu cu o oră. A spus că din cauza traficului și a faptului că a trebuit să-și ia copilul de la școală a ajuns cu întârziere, însă a așteptat să se termine pauza de masă, în timpul căreia serviciul se închide complet, după care a mers la un ghișeu unde era liber.

Persoana de acolo i-a spus în cele din urmă că îi primește actele, însă îi lipsea o copie xerox la un documente. S-a dus să facă acea copie, iar în momentul în care s-a întors, o altă persoană i-a spus că trebuie să vină după program, iar bărbatul s-a simțit ofensat și a spus că cineva își bate joc de el.

Astfel a început acest scandal, iar polițista a venit din spatele ghișeurilor și l-a scos afară.

Polițista este chiar șefa biroului, respectiv adjuncta Serviciului de Înmatriculări de la Suceava.

Bărbatul spune că i-a rupt inclusiv geaca de pe el și că a încercat să explice că avea programare și că fusese primit, dar aceasta l-a scos pur și simplu afară din serviciu.

Bărbatul a depus plângere inclusiv la poliție împotriva ofițerului care l-a agresat. De asemenea, cei de la Prefectură au demarat o cercetare disciplinară pentru a vedea ce s-a întâmplat cu exactitate și dacă s-a procedat așa cum trebuie, însă imaginile sunt destul de grăitoare. 

Bărbatul respectiv a spus că și-a făcut o nouă programare, aceasta fiind acum pentru luna martie. 

Filmarea incidentului a devenit un viral pe rețelele sociale.

„Doamna a venit foarte agresivă: „Ieși afară, ieși afară”. Am ieșit afară, dar în timp ce ieșeam afară a început să mă tragă de haine pentru că pur și simplu spuneam: „Domnule, de ce vă bateți joc de mine? Mi-ați spus să aștept, am așteptat, m-am supus la toate regulile. De ce trageți de hainele mele?””, a declarat bărbatul împlicat în incident pentru Antena 3 CNN.

Read Entire Article