ARTICLE AD BOX
Vineri, 15 martie 2024, 11:09 . Actualizat Vineri, 15 martie 2024, 11:13
Trei copii, cu vârste între doi și șase ani, au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri în apartamentul lor din Bologna, în nordul Italiei. Mama micuților, originară din România, a murit în timp ce era transportată la spital, transmite agenția italiană ANSA.
Potrivit ANSA, femeia se numește Ștefania Alexandra Nistor și avea 32 de ani.
Ea și copiii ei, doi fetițe gemene de doi ani şi un băiețel de 6 ani, dormeau în aceeași cameră într-un apartament situat la etajul al patrulea, într-un bloc de opt etaje, în via Bertocchi, la periferia oraşului Bologna.
Incendiul a izbucnit cu puțin înainte de ora 01.00 noaptea, iar intervenția pompierilor s-a încheiat în jurul orei 05.00 dimineața.
Potrivit primelor ipoteze ale pompierilor, incendiul a fost provocat de un scurtcircuit provocat de un calorifer electric. Incendiul nu a fost de mare amploare, însă a avut degajări mari de fum, aceasta fiind, cel mai probabil, cauza morții femei și a celor trei copii, notează ANSA.
„Incendiul a fost provocat cel mai probabil de o instalație electrică la care fusese conectat un aparat de încălzire. S-a creat un scurtcircuit și din primele verificări efectuate de pompieri pare cu totul întâmplător. Apartamentul a fost sigilat, iar polițiștii vor efectua cercetări ulterioare”, a declarat comisarul adjunct Pierluigi Pinto, directorul secției de poliție Due Torri-San Francesco.
Potrivit presei italiene, tatăl copiilor era despărțit de româncă și nu mai locuiau împreună. El a ajuns în timpul nopții la fața locului, în hainele de muncă.
Recomandări
REPORTAJ Cum văd viitorul oamenii din Roșia Montană: „UNESCO este un lucru foarte pozitiv, dar se poate face și minerit”
„Ștefania era o fată foarte bună și drăguță, o familie frumoasă. Era despărțită de soțul ei, dar aveau o relație frumoasă, copiii erau veseli și fericiți”, a spus un vecin care locuiește pe același palier în care locuiau victimele, pentru Rai News.
FANATIK.RO
De ce să nu dai niciodată banii din mână în mână. Greșeala pe care multe persoane o fac
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Libertateapentrufemei.ro
Ana Violeta Bănică, primele poze cu iubitul. Fiica Andreei Marin e îndrăgostită și radiază. Cine e norocosul care o sărută
GSP.RO
Un fost mare fotbalist român explică de ce nu i-a cumpărat fiicei lui o mașină mai scumpă: „Nu a făcut nimic. Trebuie să meriți, să muncești”
FANATIK.RO
Ea este femeia care a dat lovitura la Loto, la categoria Noroc! Ce a făcut Maria fix înainte să completeze biletul
Știrileprotv.ro
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Unica.ro
Wow, cum arată casa Daianei Anghel și a lui Sorin Gonțea! Câștigătorii Power Couple locuiesc într-o vilă de lux din Brașov! FOTO din interior
Orangesport.ro
El va fi noul patron de la FCSB după ce Becali şi-a anunţat retragerea: "Vine să vă dea declaraţii, e cuminte"
Observatornews.ro
Cine sunt românii care nu se vor mai putea pensiona anticipat, din septembrie
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2024. O zi complicată pentru Vărsători, Peștii au probleme în familie