Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

O tânără americancă a străbătut toată România pe bicicletă, în 1937. Când a intrat în țară n-avea nici măcar o hartă la ea

14 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

„Marea Neagră era obiectivul meu”

Dorothy Hosmer a scris despre aventura sa prin România într-un jurnal. Povestea sa începe cu intrarea în țară. Deși nu avea nici măcar o hartă la ea, tânăra americancă nu s-a lăsat descurajată și a continuat să pedaleze.

„După controlul vamal, mi-am legat rucsacul în spate bicicletei. Intram într-o țară despre care nu știam absolut nimic, nici un cuvânt din limba ei, nici măcar exact unde mergeam, cu excepția faptului că Marea Neagră era obiectivul meu”, a mărturisit ea.

Dorothy Hosmer a intrat în România cu bicicleta. Foto Crazyguyonabike.Dorothy Hosmer a intrat în România cu bicicleta. Foto Crazyguyonabike.

Pedalând de zor, femeia a fost condusă de un indicator în afara drumului principal. „După câțiva kilometri de mers pe urmele căruțelor, am ajuns într-un sat locuit de ucraineni, cu case cu acoperișuri din stuf, pe malul râului Prut.

Să mă aflu încă în regiunea locuită de ucraineni, printre care trăisem în Polonia, m-a făcut să mă simt ca acasă. Am simțit, de asemenea, caracterul efemer al acelor frontiere oficiale care au fost făcute și schimbate din nou din când în când, chiar dacă ele separă uneori oameni uniți de legături care, făurite de-a lungul vremii, durează secole.

 zeci de concursuri de angajare, lansate în decembrie la Parlament. În ianuarie, puterea se laudă cu restructurări masive

Recomandări

Duplicitatea coaliției PSD-PNL: zeci de concursuri de angajare, lansate în decembrie la Parlament. În ianuarie, puterea se laudă cu restructurări masive

Am poposit pe iarba satului, după ce am fost împinsă de pe bicicletă de mai mulți băieței. Grupuri de gâște caraghioase m-au urmărit până la râu, unde am sărit să înot.

Harta cu traseul urmat de o tânără americancă pe bicicletă.Harta cu traseul urmat de o tânără americancă pe bicicletă. Foto Crazyguyonabike.

Era duminică, nu eram singură. Grupuri de fete pluteau în josul curentului și apoi, nestingherite, alergau spre mal. Dacă aș fi purtat costumul de baie, aș fi fost nelalocul meu în mijlocul acestei inocențe”, a mai notat femeia în jurnalul său de călătorie.

Popas la Mănăstirea Putna

Tânăra americancă a remarcat și drumurile pietruite, calificându-le drept „imposibile”: „Nici măcar un invadator nu a trecut vreodată mai greu prin această țară decât mine pe bicicletă, pe drumuri practic imposibile pentru șoferi, pe care căruțele cu boi scârțâiau pe pietre”.

„De la mănăstirea din secolul al XV-lea de la Putna, un om cu părul lung a trebuit să-mi care bicicleta și rucsacul în timp ce mă conducea prin albia noroioasă a unui pârâu peste munte până la Sucevița.

Bolojan vrea ca angajații de la Senat să intre la muncă prin scanare facială. „Ne transformăm în China. Nu e legal”- EXCLUSIV

Recomandări

Bolojan vrea ca angajații de la Senat să intre la muncă prin scanare facială. „Ne transformăm în China. Nu e legal”- EXCLUSIV

Mănăstirea Putna fotografiată de Dorothy Hosmer, tânăra americancă care a străbătut România pe bicicletă.Mănăstirea Putna fotografiată de Dorothy Hosmer, tânăra americancă care a străbătut România pe bicicletă. Foto Crazyguyonabike.

De pe creastă am privit în jos spre o mănăstire cu ziduri. Cu cele patru turnuri și poarta grea de fier, aspectul ei era cu siguranță feudal”, a mai descris ea.

În călătoria ei spre Marea Neagră, tânăra a poposit la Mănăstirea Putna, unde a asistat la momentul în care călugării și călugărițele trebuiau să asiste la Vecernie.

„În incintă am făcut o pauză pentru a studia frescele uimitoare care acoperă atât pereții exteriori, cât și pe cei interiori. Sutele lor de scene, care și-au păstrat culorile proaspete de-a lungul secolelor, reprezintă personaje religioase și subiecte biblice”, a mai notat americanca.

A fost impresionată de sașii din Transilvania

Dorothy a înnoptat la Mănăstirea Putna, urmând ca a doua zi să o ia din loc pentru a ajunge la Marea Neagră. Totuși, în drumul său, 

„Urmasem lanțul mănăstirilor printr-un ținut fermecător, peste dealuri și văi. În fața mea se rostogoleau podișuri. Apoi munții se profilau în față. Înfierbântată, m-am oprit la o stație de cale ferată. Un tren de marfă pufăia în gară. Din cabina uneia dintre locomotive, o față murdară s-a aplecat, s-a uitat la mine și la bicicleta mea ca și cum ar fi spus:  «Te aștepți să escaladezi munți pe chestia aia firavă?».

Călin Georgescu vrea să împartă cu Putin teritorii din Ucraina. Reacția Ministerului Afacerilor Externe

Recomandări

Călin Georgescu vrea să împartă cu Putin teritorii din Ucraina. Reacția Ministerului Afacerilor Externe

Am zâmbit șăgalnic, apoi larg, pentru că mi-a spus să urc la bord.

Următorul ținut descoperit de Dorothy a fost Transilvania. Ea s-a declarat uimită de sașii din Transilvania, pe care i-a descris drept „oameni gospodari și harnici”.

„Acești oameni gospodari și harnici au fost invitați aici în secolul al XII-lea, ca oameni liberi cu privilegii asigurate prin tratate, pentru a cultiva și apăra pământul și pentru a susține coroana maghiară. Prin asediul tătarilor, mongolilor și turcilor, ei și-au păstrat integritatea rasială, limba și costumele strămoșilor lor.

Ei și-au numit ținutul Siebenburgen (n.red – Transilvania). Doar din când în când vedeam câte o căsuță, cu cruci mici deasupra porții și pe acoperiș. Dar nu se zărea niciun suflet, nimeni care să mă privească cu reproș în timp ce eu scoteam câteva țipete de încântare!”, a mai notat femeia în jurnalul său.

„Am intrat cu bicicleta în mijlocul maghiarilor”

Dorothy a fost impresionată de și costumele sașilor, menționând că „cele mai rafinate dintre acestea, care diferă în fiecare comunitate, sunt lângă Bistrița, Lechinta, Ghinda și altele”.

„Imediat ce am aruncat prima privire în Țara Sașilor, am intrat cu bicicleta în mijlocul maghiarilor. Scena era pregătită din nou.

După ce mi-am plătit cei trei cenți pentru un pat la orfelinat, am plecat mai departe, urmând râul șerpuitor prin Valea Mureșului și coborând pe un drum sătesc prăfuit, străjuit de porți sculptate cu motive florale și motto-uri în limba maghiară.

Privind în sus, am văzut brusc în fața mea un parc mare în centrul căruia se afla un castel. Simțind că nu pot merge mai departe și să las în urmă acel castel minunat, am intrat pe poartă, am trecut podul care traversa ceea ce fusese cândva un șanț și, ca prin farmec, o oră mai târziu m-am trezit la masă cu familia contelui Domokos Teleki.”

Rimetea și Rășinari, alte locuri descoperite de tânăra americancă

Dorothy Hosmer a petrecut cinci săptămâni în acest ținut, vizitând castel după castel. După experiența trăită în acest loc, ea a pornit spre Rimetea.

„După ce săptămânile mele cu ungurii se încheiaseră și eram din nou pe drum, spre Rimetea, mi-am plimbat bicicleta prin târgul unui sat aglomerat.”. Tânăra Dorothy a întâlnit și „mai mulți țigani zdrențuiți”.

„Făgărașul este sediul unui vechi fief românesc. În faldurile Făgărașului și ale Munților Sibiului se află multe sate românești.

La unul din acestea, Rășinari, am ajuns pe bicicletă. O fată drăguță la o fereastră mă privea curioasă: Cred că arătam obosită. Fata, Rica, m-a rugat să intru pentru o dulceață, tradiționala gustare pusă pe o farfurie mică, servită cu un pahar de apă.

Tânără americancă care a străbătut România pe bicicletă întâlnește la Rășinări o fată, Rica.Tânără americancă care a străbătut România pe bicicletă întâlnește la Rășinări o fată, Rica. Foto Crazyguyonabike.

Refăcută, am mers cu Rica la plimbarea de duminică după-amiază”, a mai scris ea în jurnal.

A ajuns la Sinaia și Ploiești

În 1937, pe când aventura ei se apropia de sfârșit, Dorothy a fost martoră și a fotografiat pe 25 octombrie un eveniment regal, cu puțin timp înainte de a ajunge la București.

Imagine de la a șaisprezecea aniversare a prințului Mihai.Imagine de la a șaisprezecea aniversare a prințului Mihai. Foto Crazyguyonabike

„Sinaia, unde regele Carol își are reședința de vară, era în straie de gală. Era cea de-a șaisprezecea aniversare a prințului moștenitor Mihai. Familia regală și înaltele autorități militare din întreaga Europă se adunaseră pentru a asista la avansarea sa în gradul de sublocotenent.

Cadrul era dramatic. Uniformele strălucitoare ale atașaților și fanioanele fluturând ale trupelor în timp ce străbăteau terenul de paradă rivalizau cu strălucirea de aur, bronz și cărămiziu a pădurii care acoperea versanții munților până la vârfurile stâncoase cenușii care se profilau printre norii albi.

Trecusem și am trecut din nou Carpații. A doua zi după plecarea din Sinaia am coborât pe câmpiile Vechiului Regat al României, cunoscut sub numele de «Regat».

Un drum drept m-a dus la Ploiești, centrul principal al rafinăriilor pentru acele zăcăminte de petrol considerate importante în politica românească”, a mai povestit Dorothy.

După noaptea petrecută la Ploiești, ea a pedalat până la București, „sfârșitul călătoriei mele, căci iarna venea peste mine”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Read Entire Article