ARTICLE AD BOX
Tragedia a avut loc vineri, iar vedeta în vârstă de 37 de ani a fost transportată de urgență la spital cu răni grave. În ciuda eforturilor medicilor și a operațiilor de urgență, Courtney Mills a murit două zile mai târziu.
Familia tinerei a oferit primele declarații publice, descriind-o pe Courtney Mills drept un „spirit liber” și o persoană care a trăit viața la intensitate maximă. Totodată, omagii emoționante au fost aduse pe rețelele sociale de către prieteni, fani și colegi din industria muzicală.
Autoritățile investighează cauza decesului
Courtney Mills se afla în Kuta, Bali, pentru a se bucura de câteva zile de vacanță. În timpul șederii sale, aceasta a căzut de la balconul clădirii în care era cazată, circumstanțele accidentului nefiind încă elucidate complet. Autoritățile din Bali continuă investigațiile pentru a stabili cauza exactă a decesului.
După accident, vedeta în vârstă de 37 de ani a fost transportată de urgență la spital și supusă unor operații complexe. Din păcate, rănile suferite au fost prea grave, iar familia sa a fost alături de ea în ultimele momente.
Recomandări
Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii
„Courtney a fost de mică un spirit liber. Iubea muzica și și-a trăit viața în felul ei. Întotdeauna i-am admirat spiritul și îl voi admira mereu”, a spus tatăl vedetei, Andrew Mills.
Courtney Mills era cunoscută în Melbourne (Asutralia) pentru talentul său și energia debordantă pe care le transmitea publicului. A început să mixeze la evenimente locale, iar pasiunea pentru muzică a dus-o pe scenele mari ale orașului și, mai târziu, în Bali, unde devenise o prezență constantă.
Sora sa, Kiani Mills, a vorbit cu emoție despre dedicarea tinerei pentru meseria sa: „Ea nu considera DJ-ul ca fiind un job, ci un stil de viață. În spatele pupitrului era în elementul ei. Sper că este mândră de tot ceea ce a realizat, pentru că noi suntem extrem de mândri de ea”.
Prietenii o considerau „o rază de soare”
Sora vedetei a mai dezvăluit că DJ-ul nu se afla în Bali doar în vacanță, ci semnase și câteva contracte și punea muzică în unele cluburi, semn că vizita ei era și în interes de serviciu.
După vestea morții sale, rețelele sociale au fost inundate de mesaje de condoleanțe și amintiri frumoase despre impactul pe care Courtney Mills l-a avut asupra celor care au cunoscut-o. Un prieten apropiat și coleg, DJ Brandon Mangion, a numit-o „o rază de soare” și a rememorat ultimele cuvinte schimbate cu ea: „Ultimul mesaj primit de la Courtney a fost: «Sunt aici pentru tine». Să citesc asta acum îmi sfâșie inima”.
Recomandări
Scena politică din România, în epoca fragmentării votului. Capitolul la care Călin Georgescu e surclasat de alți foști candidați la prezidențiale ANALIZĂ
Familia vedetei a decis ca o parte din cenușa sa să fie împrăștiată în Bali, locul unde Courtney Mills s-a simțit mereu acasă.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Viva.ro
Uluitor ce s-a aflat despre fiica cea mare a lui Ilie Bolojan. Lucia-Maria nu are o meserie ușoară, fiind căutată chiar și de clienți din străinătate. Detalii neștiute ies la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri de muncă sunt disponibile
Unica.ro
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'
Observatornews.ro
O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate