ARTICLE AD BOX
23 March 2022, Berlin: Russian regime critic Mikhail Khodorkovsky speaks out on Russia's war against Ukraine at a press briefing hosted by the Center for Liberal Modernity. The former Russian oligarch and former head of the Yukos oil company lives abroad after serving a ten-year prison sentence as a critic of Russian President Vladimir Putin. Photo: Bernd von Jutrczenka/dpa
Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, opozant al Kremlinului aflat în exil, a făcut apel la guvernele occidentale să nu recunoască victoria lui Vladimir Putin în alegerile prezidențiale, relatează AFP, citată de News.ro.
„Este vorba, de-acum, despre recunoaşterea publică a legitimităţii lui Vladimir Putin. (…) Aşteptăm mult de la societatea occidentală, căreia îi cerem să se întoarcă spre guverne pentru a le cere să nu recunoască legitimitatea lui Putin. (…) Atunci când şefii de stat şi de guverne occidentali îi strâng mâna lui Putin este vorba despre o legitimare foarte puternică a domnului Putin în ţara sa”, a declarat, luni, Hodorkovski, în timpul unui eveniment organizat de centrul de reflecţie Center for Liberal Modernity, din Berlin.
Opozantul rus s-a întâlnit duminică, în ultima zi a scrutinului prezidențial, cu văduva lui Aleksei Navalnîi, Iulia Navalnaia, care a participat la protestul „Prânz împotriva lui Putin”, stând la coadă la orele amiezii alături de mulți alți ruși în fața Ambasadei ruse din capitala germană, pentru a-și exprima simbolic dezaprobarea față de liderul de la Kremlin.
Hodorkovski spune că diverse curente de opoziţie sunt de acord asupra „problemelor esenţiale” din Rusia.
„Noi nu-l mai vrem pe Putin la putere şi vrem să clarificăm lucrurile prin alegeri cinstite şi transparente”, a adăugat el.
Și Iulia Navalnaia a cerut Occidentului să nu recunoască legitimitatea rezultatului alegerilor din Rusia, apel pe care purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, l-a catalogat drept „absurd”, afirmând că văduva lui Navalnîi „aparține din ce în ce mai mult taberei acelor oameni care își pierd rădăcinile, pierd legăturile cu patria lor, pierd înțelegerea patriei lor și încetează să mai simtă pulsul țării lor”.
Recomandări
Analiză. Ministrul Agriculturii, o nouă abordare controversată: „Nu sunt de acord cu marca proprie din magazine”. Specialiștii spun că românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse
Mihail Hodorkovski este un fost magnat al petrolului, care a executat zece ani de închisoare, la începutul anilor 2000, după ce i s-a opus lui Vladimir Putin. El a fost grațiat și eliberat de președintele rus, apoi a fugit la Londra, unde finanțează acum platforme de opoziţie.
Conform rezultatelor anunțate de Moscova, Vladimir Putin a obținut aproape 88% dintre voturile exprimate la scrutinul desfășurat timp de trei zile, ceea ce îi asigură un nou mandat de șase ani la Kremlin.
Foto: Hepta
FANATIK.RO
Municipiul din România care-și pierde principala sursă de venit și populația: “Furăm ce mai apucăm. Oamenii mai închid ochii, că ne văd amărâți”
Viva.ro
Teo Trandafir recunoaște că relația dintre ea și fiica ei s-a schimbat: „Probabil și ea ascunde niște lucruri față de mine. Realitatea este că…”. Maia are 19 ani / EXCLUSIV
Libertateapentrufemei.ro
Familia Măruță, baie de mulțime, la Londra. Eva și-a prezentat filmul, David și-a sărbătorit ziua de naștere, iar Andra a cântat pe Wembley Arena
GSP.RO
Ion Țiriac: „Eu oameni săraci încă n-am văzut!” Omul de afaceri cu o avere de 1,75 miliarde de euro, comparație cu Steve Jobs: „Îmi spun ăștia că o să mor”
FANATIK.RO
Anunț important pentru românii care au primit sporuri, prime sau alte bonusuri. Ce trebuie să facă pentru a avea pensii majorate
Știrileprotv.ro
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Unica.ro
Wow, ce casă au Florin Dumitrescu și soția lui, Cristina! Așa tapet mai rar vezi, chiar e deosebit! Imaginile din locuința celebrului bucătar fac furori pe internet!
Orangesport.ro
Fabulos! Gică Hagi a refuzat să-l ajute cu numărul de telefon pe Gică Popescu, când a aflat ce fată vrea să cunoască: "Nu, nu, nu"
Observatornews.ro
"Nici nu am cuvinte". Mama lui Ayan, în lacrimi de fericire. Micuțul ei, de doar 2 anișori, a supravieţuit o noapte întreagă în pădure, singur, la minus 5 grade
HOROSCOP
Horoscop 19 martie 2024. Berbecii este bine să facă un efort pentru a ține sub control tendința de a interpreta totul după intențiile și dorințe lor