Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Orașul din România în care autoritățile organizează cursuri gratuite de limba chineză. Zeci de cursanți din primele zile

2 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

31-01-2025 | 20:25

curs limba chineza Shutterstock

Interesul tot mai mare al vâlcenilor pentru cultura asiatică i-a determinat pe bibliotecari să organizeze cursuri gratuite la Biblioteca Judeţeană "Antim Ivireanul" pentru adulţii care vor să se iniţieze în tainele celei mai vorbite limbi din lume.

autor

Cursurile de limbă chineză de la instituţia de cultură din Râmnicu Vâlcea au început în urmă cu o lună şi au atras deja peste 20 de cursanţi de toate vârstele şi cu profesii dintre cele mai diverse, de la profesori şi judecători şi până la seniori care vor să-şi ţină mintea antrenată, cunoscut fiind faptul că ortografia chineză este destul de dificilă şi se bazează în principal pe reţinerea unor imagini.

"De-a lungul timpului, noi am organizat cursuri de limbi străine cu voluntari străini şi am văzut că au mare succes. La un moment dat, acum cinci sau şase ani, printr-un ONG local, am avut voluntari din China şi am organizat cursuri de limba chineză care au fost foarte apreciate. Şi ne-am gândit să organizăm în continuare aceste cursuri. Am profitat de faptul că Inspectoratul Şcolar Vâlcea are un parteneriat cu Institutul Confucius de pe lângă Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu şi, în cadrul acestui parteneriat, am reuşit să aducem un profesor de limba chineză la Biblioteca Judeţeană. Cursurile au început în luna decembrie şi se bucură de mare succes", a precizat Dragoş Marinoiu, bibliotecar în cadrul secţiei "Carte în limbi străine", care găzduieşte aceste cursuri.

Predate în sistem "faţă în faţă" de un profesor din China, orele de chineză de la Biblioteca Judeţeană Vâlcea sunt şi un bun prilej pentru cei interesaţi să descopere cultura şi civilizaţia acestei ţări, cursanţii având parte şi de iniţiere în caligrafie, ceremonia ceaiului, broderie, gastronomie şi alte multe tradiţii şi obiceiuri cu specific asiatic.

”Românii sunt studenți foarte buni și învață foarte repede”

"Românii sunt studenţi foarte buni şi învaţă foarte repede. Sunt dornici să înveţe chineza şi sunt foarte curioşi să descopere China. Sunt interesaţi de cultura chineză, de scriere, un pic şi de gramatică şi de vocabular... Cred că sunt dornici să comunice mai uşor cu chinezii şi astfel, poate, să obţină şi un loc de muncă mai bun", a spus profesorul de la Institutul Confucius din Sibiu care predă la Vâlcea, Yin Chaofan.

Citește și

Cursurile se desfăşoară în fiecare miercuri, începând cu ora 17,00 şi sunt predate în limba engleză, pentru că, după cum mărturiseşte profesorul chinez, limba română e la fel de grea pentru chinezi cum e chineza pentru noi, mai ales în ceea ce priveşte pronunţia.

Pe lângă cursurile de la Biblioteca Judeţeană, unde se pot înscrie şi elevi, în prezent se mai ţin ore de chineză la două şcoli din municipiul Râmnicu Vâlcea - la Şcoala "Mihai Eminescu", pentru elevii de gimnaziu şi la Liceul Economic, pentru liceeni. Acestea se desfăşoară în baza unui parteneriat pe care Inspectoratul Şcolar Vâlcea l-a încheiat încă din 2018 cu Institutul Confucius din cadrul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, care îşi desfăşoară activitatea în parteneriat cu Universitatea de Limbă şi Cultură din Beijing, o universitate multidisciplinară şi unică în China care este specializată în asigurarea unei palete largi de cursuri de limbă şi cultură chineză pentru studenţii străini. 

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete: cursuri, Ramnicu Valcea, limba, chineza,

Dată publicare: 31-01-2025 20:25

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article