Anul acesta se împlinesc 80 de ani de la ocuparea definitivă de către U.R.S.S a Nordului Bucovinei, a Basarabiei și a Ținutului Herța, datorită evoluției negative pentru armatele Axei a linei frontului Războiului din Est. În luna martie a anului 1944 al doilea Război Mondial anunța zorile unei victorii tot mai sigure pentru Puterile Aliate Occidentale cu Uniune Sovietică. Armatele germano-româno-italiene-maghiare se găseau într-o continuă retragere după bătălia de 199 de zile de la Stalingrad (23 august 1942 - 2 februarie 1943), considerată cea mai grea bătălie din istoria omenirii, când 400.000 de germani, 200.000 de români, 130.000 de italieni, 120.000 de maghiari și 500.000 de ruși, au căzut eroic pe front. Căci Bunul Dumnezeu nu bate cu parul, ci cu alianțe rele, cu trădători de neam și țară care se pozează repetitiv patrioți, cu generali și lideri politici demagogi, incompetenți și aberanți. Pe 22 iunie 1941 România se alăturase Axei și declară război U.R.S.S pentru a recupera teritoriile ocupate samavolnic de I. V. Stalin în urma pactului Ribbentrop-Molotov și a Ultimatumului sovietic din 26 iunie 1940. Primul an de ocupație sovietică în teritoriile românești (1940- 1941) a fost pentru populația românească unul de coșmar, de o rară sălbăticie ateist-bolșevică, de dezastru cultural și civilizațional, care a marcat profund viețile oamenilor. Apoi au revenit aproape trei ani de administrație românească în teritoriile recuperate de la Rusia sovietică.
Deja în luna ianuarie 1944, în aceste teritorii românești străvechi româno - moldovenești, se vorbea tot mai presant despre revenirea Armatei Roșii și o iminentă evacuare generală a populației în S-V României. Starea de spirit generală, mentalitatea și psihologia unei societăți demne, creștin-civilizațională, își reactivase memoria tragismului și barbarismului sovietic extrem de recent. Această stare de spirit nefastă se manifesta și în Bucovina. Despre aceste pagini de memorialistică uitată dar mărturisitoare și mântuitoare, din istoria Bucovinei originar și integral românești, se face vorbire în această microglossa cronicărească. Pentru că, precum cronicarii noștri legendari, vom folosi izvoarele descălecătoare ale vremii pentru a cinsti și sfânta lor tradiție documentar-scriitoricească. Osteneală de Cancelarie postapostolică și academic-medievală? Dar să dăm dreptul memoriei arhivistice să vorbească. Într-un raport informativ strict secret al Comisariatului de Poliție Cozmeni către Chestura Poliția Cernăuți se atrage atenția că începând cu data de 8 ianuarie 1944 populația românească, compusă în majoritate absolută din funcționari, a fost într-o permanentă stare de nervozitate, alarmată, iar psihoza fricii s-a întins de la om la om ca o molimă. Au fost și cazuri regretabile când au fost văzuți bărbați plângând și alergând bezmeteci de colo, colo. Lumea asalta Poliția cu cereri de autorizație pentru C.F.R, pentru a-și trimite familiile în localități îndepărtate din Ardeal, Oltenia și Muntenia. Nici știrile de la posturile de Radio despre îmbunătățirea situației pe front nu au avut nici un efect, neîncrederea absolută se instalase în societate în pofida oricărui mijloc de a liniști spiritele, de a reduce panica și a oricăror măsuri de supraveghere a elementelor capabile de acte de teroare și sabotaj. Orice persoană plecată cu treburi la Cernăuți, se reîntorcea alarmată până la depresiune nervoasă completă, molipsind toată lume cu care venea în contact. Mare parte din populația ucrainiană care se încadrase în rânduielile noastre, a manifestat îngrijorare deoarece se răspândise vestea că ei nu vor fi primiți să se evacueze. Au fost văzuți gospodari ucrainieni cu vază plângând. Până la 1 februarie 1944 această stare de spirit nefastă a cuprins întreaga Bucovină iar populația a reacționat prin reprezentanții tuturor categoriilor sociale. Într-o notă informativă a Biroului Siguranței Poliției Cernăuți este redat un memoriu către Mareșalul Antonescu, redactat de Dori Popovici ca fost Ministru de Stat al Bucovinei, memoriu al foștilor membri ai Consiliului Național al Bucovinei și al reprezentanților tuturor straturilor sociale. Memoriul a fost semnat de peste 100 de persoane , între care 12 profesori universitari, și urma să fie trimis Guvernatorului Bucovinei și Conducătorului Statului. Dintre aceștia erau enumerați cei mai de vază: Dori Popovici, fost ministru, Modest Scalat, avocat, Nicu Flondor, fost primar, Cornel Homiuca, Tomoiaoagă Laurențiu, fost director școlar, Cudla, din partea Consiliului Național, Gherman, secretat general al Asociației Învățătorilor, , Clain Corneliu, din partea învățătorilor pensionari; Soroceanu, Velehorschi, Procopovici, din partea clerului, Grigorescu, Grigorcea Radu, din partea marilor și micilor proprietari; Traian Popovici și dr. Isopescu, în numele liberilor profesioniști; Maximilian Hacman și Țopa, în numele profesorilor universitari; maior Dolinschi, în numele Societății Mazililor și Răzeșilor Bucovineni; Oprișanu, tipograf, în numele meseriașilor patroni.
În memoriu semnatarii se declarau profund îngrijorați de nenorocirile ce s-ar putea abate asupra Țării întregi și asupra Bucovinei pentru cazul că nu s-ar lua din vreme și cu respectarea tuturor intereselor naționale măsurile pregătitoare pentru o eventuală evacuare a tot ce constituie importanță pentru ființa statului nostru, dar și că am fi fericiți dacă ați binevoi a veni în mijlocul nostru spre a lua cunoștință la fața locului de dorințele populației bucovinene. Într-o versiune mai puțin categorică, din 2 februarie, se solicita acordarea de urgență a unei audiențe, spre a vă putea prezenta printr-o delegație vederile noastre cu privire la punerea la adăpost față de orice încercare posibilă a tezaurului nostru istoric, cultural și economic bucovinean, precum și a populației românești. Dar starea de spirit a populației era confuză deoarece alte două note informative, din 10 februarie (despre o moțiune a 40 de avocați, care alcătuiseră 3 memorii în ziua de 8 februarie, prin Aurel Morariu, Traian Popovici și Dragoș Vitencu) și din 11 februarie (despre alarmarea intelectualilor), constatau neschimbarea ei. Despre mediul intelectual ținea să atragă atenția că în cercurile intelectualilor din Cernăuți circulă svonul că peste o lună în Bucovina și Basarabia va avea loc un plebiscit, prin care se va putea vedea de a cui parte este populația; acest svon vine de la București, unde se discută deschis această chestiune. Despre moțiunea Baroului de avocați din 8 februarie reproducem în continuare, ca noutate absolută istoriografică, pentru vindecarea și renașterea memoriei istorice și a identității naționale.
Domnule Mareșal, Subsemnații, - membrii baroului avocaților Cernăuți, - am fost informați că ar exista o hotărâre a guvernului, ca, în eventualitatea necesității de a se evacua Bucovina, să nu se procedeze la evacuarea populației, chiar dacă s-ar produce o invazie bolșevică. Cari au fost considerentele acestei hotărâri nu știm, însă, oricare ar fi fost ele, - hotărârea a fost de natură să alarmeze peste măsură întreaga populație a Bucovinei, indiferent de păturile sociale. Bucovina este sincer recunăscătoare Mareșalului Conducător de Țară și desrobitor pentru eliberarea ei de sub jugul bolșevic și readucerea ei în comunitatea națională a statutului român. Chiar și pentru acest singur fapt, ne socotim îndreptățiți să ne adresăm Domniei Voastre, Domnule Mareșal, convinși că în patriotismul Domniei Voastre luminat nu veți accepta eventualitatea unei noi sacrificări a populației provinciei noastre, lăsându-o pradă masacrelor și deportărilor. Ne îngăduim a crede, că nici un argument, fie de ordin moral- național, fie de ordin politico-practic, sconomic sau social, - nu pot justifica luarea unei astfel de măsuri . Aceasta ar însemna sacrificarea inutilă a populației unei provincii întregi, care nu are altă vină decât a fi așezată de destinele istoriei la răscrucea tuturor incursiunilor din Asia în Europa și care datorită acestei împrejurări a contribuit în lungul veacurilorla strălucirea Moldovei și implicit la gloria Românismului.
Istoria fiecărui popor cunoaște pribegiri în fața inamicului, dictate nu de lașitatea personală ci de însuși instinctul de conservare al colectivității și sângelui său. Chiar în războiul actual emigrările în masă ale populației din fața inamicului au atins cifre nebănuite, creînd vid în fața inamicului și a operațiunilor armatei inamice. Istoria poporului nostru este plină de bejenii, fie în adâncimile munților, fie în locurile de siguranță ale Țării. Nici nu putem concepe, cum Neamul nostru, care a dat ospitalitate atâtor vecini ai săi, în ceasurile lor de restriște națională și chiar în războiul acesta a primit larg refugiații vecini, și cum acest Neam, caracterizat de virtutea ospitalității, ar putea să refuze ajutor fratelui său și să abandoneze propria sa populație sacrificând-o. Dacă Moldova la 196/1917 a putut să–și împartă sărăcia cu evacuații din Muntenia și Oltenia, cotropite de un dușman civilizat, socotim că Țara românească mărită astăzi, poate să cuprindă vremelnic- și dacă o va voi un crud destin și pentru totdeauna – populațiunea nobilă a Neamului nostru, amenințat de un dușman călău.
Bucovina în pragul de a-și părăsi hrisoavele de strălucire voievodală, săpate în piatră și scrise cu sângele stăbunilor viteji, nu cerșește înțelegerea Neamului pentru noua ei urgisire....pe câtă vreme autoritățile militare germane înțeleg să evacueze familiile ucrainiene pentru a le da adăpost și salva de la furia bolșevic, Guvernul Român ia o atitudine ce nu se poate concepe de populația bucovineană, socotind-o ca o trădare față de Neam, întrucât punctul de vedere pe care și l-a însușit Guvernul, de a menține elementul românesc în această provincii sub regimul bolșevic, nu are nici un sens și că moralul elementelor bucovinene și basarabene, care fac parte din cadrele armatei va fi zdruncinat, creindu-se prin aceasta o stare de spirit nefavorabilă Guvernului și chiar Conducătorului, care va fi exploatată de partizanii fostelor partide politice și de dușmani. Se spune, de către unii, că Guvernul a fost nevoit să ia această hotărâre, având în vedere, pe lângă alte motive, starea de spirit a populației din Vechiul Regat, care nu înțelege să fie binevoitoare față de refugiații bucovineni și basarabeni, întrucât după vederile lor aceștia ar pereclita într-un fel oarecare situația lor materială, care și așa este destul de precară (pe teritoriile rurale). Cu această ocazie s-a putut constata că această stare de fapt, ar putea creia un spirit regionalist, care ar dăuna intereselor naționale. Din comentariile diferitelor pături sociale, se desprinde că întreaga populație, în cazul unei invazii bolșevice, este hotărâtă să fugă ori și unde, chiar și înUngaria. Va urma.
Pr. Prof. Mircea BEJENAR