ARTICLE AD BOX
Pâine cu gust de carne de porc, vită, pasăre și peşte. Este o invenție care aparține profesorilor de la Universitatea "Dunărea de Jos” din Galaţi și a fost brevetată la OSIM.
Premieră a cercetătorilor de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Mai multe cadre didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor au inventat o pâine proteică, cu gust şi proprietăți de carne.
"Este o denumire generică. Ideea este a colegiilor de la Facultatea de Științe și Ingineria alimentelor.
Această idee a venit din nevoia de a acoperi sau de a crea un produs care să aibă toate componentele esențiale din punct de vedere al necesarului de amino acizi.
Recomandare din top articole
Amino acizii sunt esențiali și neesențiali. Cei esențiali sunt cei pe care îi aducem din alimentație.
Colegii mei, pe lângă faptul că încearcă diferite produse și iată că acesta este unul care deja a fost brevetat la nivel național și va fi brevetat la nivel european, e un produs care înglobează tot ce are pâinea deja și adaugă proteine de origine animală, de aici și denumirea de pâine cu gust de carne.
Proteinele provin din carnea de pasăre, porc sau pește
Nu este o modificare din punct de vedere genetic al pâinii.
Este o nouă rețetă care are la bază un adaos proteic. După cum știți, la nivelul planetei, așa cum ne place să structurăm, jumătate de planetă suferă de obezitate, iar jumătate moare de foame.
Pentru această jumătate care are carențe în dieta zilnică, acest produs proteic va fi revoluționar.
Întrebat dacă ne îngrășăm mai mult în cazul în care consumăm acest tip de pâine, președintele senatului universității a spus:
"Nu! Este foarte bine proporționată caloric. Nu îngrașă mai mult, din contră, are toți nutriții pozitivi.
Din acest moment este recunoscută OSIM. Agenții economici interesați pot cumpăra acest brevet, iar din punctul meu de vedere va ajunge rapid pe piață", a spus Alexandru Nechifor, președintele senatului universității.