ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Religie › Patriarhul Daniel a dat câte o „dojană sinodală scrisă” pentru preoții care s-au implicat în viața politică
Patriarhul Daniel. Sursa foto: basilica.ro
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi în ședință de lucru, a aprobat ''dojană sinodală scrisă'' pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile referitoare la poziția BOR față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi.
Joi, sub președinția Patriarhului Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, context în care au fost adoptate o serie de hotărâri referitoare la activitatea pastorală și misionară.
Astfel, ''a fost aprobată dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi'', precizează comunicatul BOR, potrivit Agerpres.
De asemenea, a fost aprobată în unanimitate hotărârea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului de retragere a PS Petroniu Florea din slujirea de Episcop al Sălajului, vacantarea scaunului și organizarea de alegeri pentru un nou chiriarh al acestei eparhii la următoarea ședință a Sfântului Sinod.
Fostul episcop este cercetat de procurorii clujeni, fiind acuzat că ar fi înlesnit săvârșirea infracțiunii de delapidare prin însușirea de bunuri ale Episcopiei Ortodoxe a Sălajului de către gestionarul eparhiei, creându-se astfel o pagubă de peste 3 milioane de lei.
Până la alegerea unui nou Episcop al Sălajului, locotenența eparhială va fi asigurată statutar de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Sfântul Sinod a mai aprobat ca, în mod excepțional, Arhiepiscopul ales al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Atanasie Rusnac, să exercite responsabilitățile de chiriarh, cu excepția distribuirii sfintelor antimise și a reprezentării în fața autorităților britanice și românești, până la data întronizării sale.
Totodată, a fost reafirmată ''obligația tuturor ierarhilor de a respecta disciplina eclezială, precum și hotărârile sinodale referitoare la hirotonia de clerici și la numirea în posturile clericale și didactice în eparhii''.
Sinodul BOR a mai aprobat forma actualizată a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea seminariilor, colegiilor și liceelor teologice ortodoxe din Patriarhia Română, precum și proiectele de texte pentru slujba Acatistului Sfântului Preot Mărturisitor Ilie Lăcătușu (22 iulie), Acatistului Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu (23 octombrie) și Acatistului Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop (28 noiembrie).