ARTICLE AD BOX
Andreea Ignat are, fără îndoială, o adevărată poveste de viață. O parte din ea a dezvăluit în primele etape ale ultimului sezon Chefi la Cuțite, difuzat de Antena 1.
Andreea a intrat în concursul culinar cu dreptul, după ce-a primit cuțitul de aur din partea chef-ului Richard Abou Zaki și l-a terminat triumfător, după ce-a câștigat ediția și a intrat în posesia marelui premiu de 30.000 de euro, plus un stagiu la Retroscena, restaurantul cu stea Michelin al lui Chef Richard, din Italia.
„Simt că pasiunea mea pentru bucătărie poate deveni un mod de viață”
„Viața mea s-a schimbat în bine. Această experiență a fost o adevărată rampă de lansare atât pe plan profesional, cât și personal. Învăț de la cei mai buni, mă autodepășesc și simt că pasiunea mea pentru bucătărie poate deveni un mod de viață. Am primit foarte multă susținere din partea celor din jur, ceea ce mă face să fiu extrem de recunoscătoare. Tot ce mi se întâmplă acum este o confirmare că dacă muncești cu dedicație și îți urmezi visurile, rezultatele nu întârzie să apară”, spune Andreea într-un interviu acordat Libertatea.
Dar până să-i cunoaștem cu adevărat povestea de viață care în orice moment poate ajunge subiectul unei cărți sau al unui film, Andreea recunoaște că după ce a câștigat emisiunea de la Antena 1, „majoritatea oamenilor mă opresc pe stradă și își doresc să facă poze cu mine”.
Recomandări
Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
„Este o senzație foarte plăcută să primesc atât de multe felicitări și aprecieri pentru ceea ce am realizat la această emisiune. Fiecare întâlnire cu ei îmi reamintește cât de importantă a fost această experiență pentru mine și cât de mult impact a avut asupra celor care m-au urmărit”, recunoaște ea.
Andreea Ignat și-a cunoscut tatăl abia la 14 ani: „Nu și-a dorit să facă parte din viața mea”
Hai să o luăm cu începutul. „Cum a arătat copilăria ta și din ce familie făceai parte?”, a fost întrebarea pentru Andreea Ignat.
Răspunsul e unul emoționant. „Copilăria mea a fost una foarte frumoasă și plină de momente speciale. Până la vârsta de 7 ani am locuit la bunici, iar mama mea m-a crescut alături de ei, fiind un sprijin constant pentru mine. Pe tatăl meu l-am cunoscut abia la 14 ani, însă el nu și-a dorit neapărat să facă parte din viața mea. Figura paternă pentru mine până la aceea vârstă a fost bunicul meu. La 7 ani, mama s-a căsătorit, iar de atunci m-am mutat împreună cu ea și cu tatăl meu vitreg”, recunoaște Andreea.
Recomandări
În trei luni, niciun soldat din Coreea de Nord nu va mai lupta pentru Rusia în războiul cu Ucraina: „Toți vor fi morți până în aprilie”
Care adaugă: „Am avut o copilărie fericită. Chiar dacă nu am trăit la țară, am crescut la oraș, am avut mereu acces la mâncare naturală și momente de joacă pe stradă care mi-au marcat pozitiv acea perioadă. Nu am simțit lipsuri majore, deoarece mama mea a muncit enorm pentru a-mi oferi tot ce putea mai bun. Prin dedicarea și dragostea ei, am învățat să apreciez lucrurile simple și să prețuiesc tot ce am”.
Născută după Revoluția din 1989 și prăbușirea comunismului din România, Andreea spune acum, la 35 de ani de viață că „în perioada respectivă, nu simțeai lipsuri în adevăratul sens al cuvântului, pentru că viața era diferită”.
„Astăzi, copiii au nevoie de lucruri materiale – tablete, telefoane, jocuri sau ceea ce văd la televizor – pentru a fi fericiți. Dar pe atunci, fericirea era mult mai simplă. Aveam un program limitat la televizor, mă uitam la desene animate, ieșeam să mă joc cu copiii, mă cățăram în copaci. Făceai o joacă din orice găseai în jur și era suficient”, recunoaște aceasta.
Cu Andreea Ignat, despre copilărie și „cea mai prețioasă amintire”
Și explică de ce nu a simțit lipsuri, chiar dacă România abia descoperea democrația:
„Mama avea grijă să-mi ofere tot ce putea mai bun. De Crăciun și de Sărbători, îmi pregătea pachete pline cu dulciuri și tot timpul ascundea în ele o jucărie, fie o păpușă, fie altceva care mă bucura enorm. În plus, mama avea o prietenă foarte bună, Carmen, care locuia în Germania. Datorită ei, începeam școala cu cele mai frumoase rechizite și hăinuțe. Toate acestea mă făceau să mă simt specială, așa că nu am simțit lipsuri niciodată”.
Recomandări
Concluziile tragediei aviatice de la Letca Nouă. Cum au murit pilotul și tânăra de 28 de ani care primise zborul drept cadou de la iubit
Și dacă tot suntem la subiectul copilărie, fără îndoială cel mai drag pentru marea majoritate dintre noi, Andreea Ignat spune pentru Libertatea că „cea mai prețioasă amintire este legată de momentele când mama mă adormea”.
Și dezvoltă subiectul: „Chiar dacă eram destul de mică, acele clipe îmi oferă și acum o căldură interioară. Dormeam împreună, iar mama se juca cu părul meu până adormeam. În același timp, îmi spunea rugăciunile, iar eu așa le-am învățat. Pot spune că aceste momente mi-au rămas adânc impregnate în memorie și au un loc special în inima mea. Pentru mine, acele momente sunt foarte dragi!”.
„Primul preparat pe care l-am făcut singură a fost omletă”
Și cum Andreea a stat până la 7 ani cu bunicii, acolo a intrat, evident, pentru prima dată în bucătărie. Unde a descoperit instant arsenalul „de luptă” al bunicii.
„Având-o pe bunica acasă mai mult, ea era cea care gătea, iar eu stăteam lângă ea, observam și, de multe ori, mă jucam cu ideea de a găti alături de ea. A fost primul meu contact cu bucătăria și, cred, primul pas spre ceea ce aveam să descopăr mai târziu ca pasiune”, povestește Andreea.
Care-și amintește ca și cum s-ar fi întâmplat ieri că „primul preparat pe care l-am făcut singură a fost omletă, iar acest lucru s-a întâmplat când aveam undeva între 8 și 10 ani”.
„Nu-mi amintesc exact vârsta, dar știu că pregăteam omletă pentru bunicul meu. Chiar dacă era un preparat simplu, pentru mine era o mare realizare și o primă experiență în bucătărie, care m-a făcut să mă simt mândră de mine”, spune acum.
Andreea Ignat a vrut să schimbe sistemul, dar și-a dat seama că n-are nicio șansă
Anii au trecut, Andreea a terminat școala generală, a absolvit liceul și s-a înscris la Facultatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș. Doar că, surpriză!, a renunțat, după primul an.
„Veneam dintr-un liceu cu profil de filologie intensiv-engleză, iar trecerea la o facultate unde bazele erau chimia, biochimia, genetica și altele a fost destul de dificilă pentru mine. În plus, am avut ocazia să fac practică și să mă implic în diverse activități, inclusiv cu SMURD-ul, unde am văzut multe cazuri care m-au marcat”, sună explicația.
„Ce m-a dezamăgit însă a fost sistemul în sine. Mulți dintre cei din domeniu păreau plictisiți și obosiți, ca și cum nu mai aveau pasiune pentru ceea ce făceau, iar acest lucru m-a făcut să mă simt mai puțin conectată cu ceea ce îmi doream să fac. La început, credeam că pot schimba ceva în acest sistem, dar, din păcate, am realizat că schimbările nu vin ușor și că nu era ceea ce mi se potrivea. Așa că, la final, am luat decizia de a renunța, fiindcă eu sunt o fire care pune suflet și pasiune în tot ceea ce face. Am terminat până la urmă Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației în momentul în care am revenit în țară”, spune.
A renunțat la Medicină și-a plecat în Mexic. Aici începe haosul pentru Andreea: „Am învățat să nu mă las copleșită”
Dar, stați. Când a plecat din țară?! A plecat chiar când a întrerupt primul an de Medicină. Motivul plecării e explicat de Andreea pentru Libertatea.
„Visul și dorința de a avea o viață mai bună, de a mă împlini profesional și personal m-au făcut să privesc totul mai simplu și nu mi s-a părut dificil să iau această decizie. Ce a fost cu adevărat greu pentru mine a fost gândul de a lăsa în urmă familia și prietenii, acele persoane dragi care mă înconjurau. Aceasta a fost partea mai grea, dar în același timp am știut că o schimbare de acest tip era necesară pentru a crește și a evolua”, povestește.
Inițial a vrut să plece în Statele Unite, apoi a apărut varianta Australia, dar până la urmă a ajuns în Mexic… Iar de aici începe o adevărată poveste:
„Într-un moment de neînțelegere, în timp ce eram la lucru în Mexic, el a plecat singur în Australia. Problema a fost că mi-a luat actele cu el, iar fără pașaport și fără posibilitatea de a mă întoarce în țară, am fost nevoită să rămân acolo, în Mexic, pentru o perioadă de doi ani!”.
„Mi-a fost frică, fiind doar un copil de 20 de ani într-o țară care, din păcate, are o reputație proastă din cauza cartelurilor și a violenței. Mi-era frică, dar am învățat să nu mă las copleșită de panică. Eram pur și simplu obligată să rămân acolo și să mă concentrez pe faptul că, pas cu pas, totul va fi bine. Am o vorbă: «Nu există probleme, doar soluții». Am încercat în fiecare zi să găsesc o soluție la problemele care apăreau”, spune acum Andreea.
„Am trăit o experiență traumatizantă! L-au împușcat, a murit pe loc!”
Care povestește tot ce a trăit acolo: „Pe parcurs, am întâlnit oamenii potriviți care m-au ajutat pe plan profesional și am reușit să mă dezvolt, ajungând să lucrez în imobiliare. Vindeam fracțiuni de vacanță americanilor, în sistemul Timeshare, iar acest job m-a ajutat să mă stabilesc și să mă simt împlinită. Frica a dispărut atunci când mi-am construit un cerc de prieteni apropiați și am înțeles că, dacă stai departe de zonele periculoase, nu ai de ce să te temi”.
Chiar și așa, Andreea recunoaște că au momente trăite în Mexic pe care cu greu le poate uita: „Am trăit o experiență traumatizantă, când am fost martora unei scene violente pe stradă. O mașină a trecut pe lângă mine și a împușcat un motociclist, care a murit pe loc. A fost un moment extrem de șocant, dar a fost un singur incident de acest fel în toată perioada în care am stat acolo”.
Asta după ce „m-am trezit singură, fără acte, fără bani, iar chiria mea urma să se termine în două săptămâni”. Dar Andreea n-a renunțat și-a reușit să se descurce, într-o țară extrem de periculoasă.
Greutățile din Mexic: „Banii se terminau. Erau zile în care nu aveam mâncare”
„Lipsa banilor și a unui acoperiș deasupra capului erau cele mai mari preocupări ale mele în acel moment. Chiar dacă deja lucram acolo, discuțiile începeau de la faptul că banii se terminau și nu aveam ce să facem, dar eu nu am stat niciodată să fiu întreținută. Muncesc de la 15 ani și am învățat mereu să fiu responsabilă și să mă descurc”, spune.
Și continuă să povestească momentele grele petrecute departe de casă, singură:
„Salariul era plătit o dată la două săptămâni, iar eu aveam nevoie de bani de chirie și hrană. Am discutat cu șeful meu și i-am explicat situația, iar el mi-a oferit un avans de 500 de dolari. Din păcate, acești bani nu erau suficienți pentru a plăti atât chiria, cât și garanția. Erau zile în care nu aveam mâncare și nu aveam unde să dorm. Mi-am luat bilete de autobuz și mă plimbam cu autobuzul pentru a mă simți în siguranță, iar alteori dormeam pe plaja ascunsă, mâncam biscuiți și beam apă, pentru că atât îmi permiteam la vremea respectivă”.
Înapoi acasă și-a cunoscut soțul și a intrat în afaceri: mâncarea, pasiunea comună
După trei ani, Andreea Ignat a lăsat Mexicul în spate și s-a întors acasă, în România.
„După o perioadă în care m-am simțit foarte bine în Mexic și am reușit să îmi obțin pașaportul, am ales să rămân acolo încă un an. Aveam o viață extraordinar de frumoasă și mă simțeam împlinită, dar în același timp simțeam dorul de casă. Mama nu trecea printr-o perioadă prea bună, iar acest lucru m-a făcut să mă simt responsabilă și să vreau să fiu alături de ea. Așa că am plecat și am revenit acasă, pentru a fi alături de familie și pentru a încerca să îmi construiesc un viitor aici”.
A fost greu? Câștigătoarea de la Chefi la cuțite explică pentru Libertatea:
„La început, m-am simțit oarecum pierdută, venind într-un oraș mic, unde nu erau multe activități și nici nu îmi găseam locul. Nu făceam mare lucru, dar am reîntâlnit pe cineva special – pe soțul meu. Am început să petrecem mult timp împreună, să vorbim și să ne cunoaștem mai bine. Cu timpul, am realizat că aveam o pasiune comună: mâncarea. Această pasiune ne-a apropiat foarte mult și a fost un punct de plecare pentru ideea bistroului pe care l-am deschis ulterior”.
Semnal de alarmă tras de Andreea Ignat: „Industria dulciurilor este plină de multe ingrediente nocive”
Iar mâncarea i-a schimbat viața. Din nou! „Cred că această meserie m-a ales mai degrabă ea pe mine. După ce am deschis bistroul nostru, soacra mea făcea deserturile. La ea am mâncat cele mai bune prăjituri de casă și, cumva, asta mi-a stârnit curiozitatea, toate erau homemade, și am învățat să le fac și eu”, spune.
„După ce am început să le pregătesc, am observat aprecierea clienților și mi-am dat seama cât de mult contează calitatea ingredientelor. Din păcate, industria dulciurilor este plină de multe ingrediente nocive și multe persoane aleg să folosească premixuri pentru a economisi timp și bani. Eu însă am vrut să schimb asta. Nu folosim conservanți, coloranți sau aditivi – totul este făcut cu ingrediente naturale, așa cum aș vrea să mănânce copiii mei”, dezvăluie Andreea secretele din spatele ușilor închise.
„Acesta este sistemul pe care am reușit să îl schimb, nu cum am încercat la facultate unde m-am lovit de un sistem imposibil de schimbat. De aceea am renunțat la acel drum. Dar în domeniul cofetăriei am reușit să fac o schimbare semnificativă, iar acest lucru mă face să mă simt împlinită și motivată să continui. Pasiunea mea pentru prăjituri a crescut în fiecare an și mă bucur că pot să ofer clienților deserturi de calitate”, mai spune aceasta.
„Succesul pe care îl avem acum se datorează muncii susținute”
Întrebată dacă n-a atras-o mai mult bucătăria cu ciorbe și mâncăruri, Andreea dezvăluie:
„Am lucrat și eu în bucătărie atunci când aveam bistroul, dar cumva ne împărțeam sarcinile. Mihai, soțul meu, era responsabil mai mult cu partea de preparate sărate, iar eu mă ocupam de deserturi și dulciuri. Astfel, ne completam perfect unul pe celălalt și reușeam să acoperim nevoile restaurantului în acel moment. A fost o perioadă în care am învățat multe despre ambele laturi ale bucătăriei, însă pasiunea mea pentru dulciuri m-a făcut să mă dedic mai mult acestei laturi”.
Dar oare s-a gândit vreodată Andreea Ignat că va ajunge un cofetar de succes?
„Sincer, nu știu dacă m-am gândit vreodată. Dar ce înseamnă, de fapt, un cofetar de succes? Consider că, indiferent de nivelul la care ajungi, tot ai multe de învățat. Eu voi continua să învăț și să mă dezvolt în fiecare zi. Succesul pe care îl avem acum se datorează muncii susținute și cred că, atât timp cât rămânem dedicați și continuăm să lucrăm cu pasiune, atât eu cât și echipa noastră vom avea succes împreună”, spune.
Visul Andreei? „Să ajungem în cât mai multe locații și să ne extindem prin francizare”
Ce urmează pentru Andreea în carieră? Recunoaște pentru cititorii Libertatea, spunând clar: „Planurile mele sunt mari și ambițioase. Ne dorim să aducem produsele noastre în toată țara, să ajungem în cât mai multe locații și să ne extindem prin francizare”.
Momentan, o parte din bunătățile care ies din mâinile câștigătoarei de la Chefi la Cuțite ajung în Cluj-Napoca, în Târgu Mureș și în Reghin.
„Vrem să colaborăm cu parteneri care împărtășesc aceeași pasiune și dăruire pentru calitate, astfel încât să putem oferi tuturor celor care ne apreciază produsele noastre, indiferent de locul în care se află. Continuăm să investim în laboratorul nostru, pentru ca fiecare desert să fie o experiență memorabilă pentru clienți și să rămânem consecvenți cu standardele noastre de calitate”, dezvăluie.
Ce bunătăți propune Andreea? „Ei bine, am început cu eclerele și am ajuns să ne dezvoltăm frumos, astfel că oferim acum o varietate de produse delicioase, precum croasante, New York Rolls, tarte, mousseuri și multe altele. Aș recomanda cu căldură orice produs din oferta noastră, pentru că fiecare este realizat cu multă pasiune și atenție la detalii”.
Viața de acasă cu doi copii: „Deși uneori sunt obosită, ei mă motivează să dau tot ce am mai bun”
Dar cum acasă înseamnă și doi copii, Andreea recunoaște că „este o provocare, îmi găsesc mereu echilibrul între viața profesională și cea de familie”.
„Ca mamă, încerc să fiu prezentă pentru ei, să le ofer suportul și dragostea de care au nevoie, dar în același timp trebuie să gestionez și responsabilitățile de la locul de muncă. Deși e destul de dificil să jonglez cu toate, am învățat să îmi organizez timpul și să mă susțin prin echipa minunată pe care o am la laborator. Copiii mei sunt o sursă constantă de inspirație și, deși uneori sunt obosită, ei mă motivează să continui să dau tot ce am mai bun”, dezvăluie pentru Libertatea.
Și dezvăluie că „cu siguranță este mai dificil cu cei mici decât în bucătărie, dar în același timp, și mult mai frumos. În bucătărie, am control asupra lucrurilor și pot să mă organizez cum îmi doresc”.
„La copii, lucrurile nu sunt niciodată la fel, pentru că sunt imprevizibili, au nevoi emoționale și fizice diferite, dar momentele de bucurie și împlinire vin nelipsit în acest pachet. În bucătărie, am rețete și procese clare, iar cu copiii trebuie să fiu mereu adaptabilă și să învăț de la ei zi de zi. Am învățat, însă, să apreciez fiecare moment din ambele părți, iar cele două lumi se completează într-un mod foarte frumos”, punctează.
Cea mai mare boacănă pe care a făcut-o în bucătărie?
„Pfff! Doamne, mi-e și rușine să mă gândesc… Am uitat de un tort la un botez. Era un botez în familie dar totuși important. A venit tatăl să ridice tortul în ziua respectivă și, din păcate, am uitat complet de comandă. Am încercat să-l compensez cu eclere și alte deserturi din magazin, dar, din păcate, nu a fost suficient. El a plecat supărat, iar eu mă simt și acum prost din cauza asta. Așa că pe această cale vreau să îmi cer scuze”.
Cea mai mare împlinire în carieră de până acum?
„A fost momentul în care, după luni întregi de muncă, teste, eclere aruncate și multe lacrimi, am reușit, în sfârșit, să obținem coaja de ecler perfectă. Sunt extrem de mândră de acest lucru, pentru că a fost un proces lung și plin de provocări, dar rezultatul a fost cu adevărat satisfăcător”.
Urmărește cel mai nou VIDEO