ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Pericol de explozie în Bistrița! Sute de elevi și profesori, evacuaţi din Liceul Andrei Mureșanu. Autoritățile intervin la fața locului
Sute de elevi și profesori au fost evacuați de urgență din Liceul Andrei Mureșanu din municipiul Bistrița.
S-a întâmplat astfel după ce pe holul instituției a fost sesizat miros de gaze. O echipă a distribuitorului local a fost chemată să verifice instalația din liceu.
"Este alertă în Bistrița, unde a fost semnalat un miros puternic de gaze la Liceul Andrei Mureșeanu din municipiu.
Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență, 850 de persoane, elevi și cadre didactice, au fost evacuate din clădirea liceului.
Acum este agitație mare în fața acestei instituții, unde acțiunea este coordonată de prefectul județului Bistrița-Năsăud și de șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Echipele de la Distrigaz au sosit la fața locului, au întrerupt total furnizarea și cercetează zona.
Este verificată fiecare părticică din acest liceu pentru a identifica defecțiunea, în vederea remedierii.
În urma incidentului, nu au fost persoane care să necesite îngrijiri medicale.
Până în acest moment nu s-a decis nimic în privința programului școlar.
Însă până situația nu va fi una sigură pentru copiii și cadrele didactice de aici, în clădire nu se va mai intra", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Gabi Mladin.