ARTICLE AD BOX
Stoltenberg nu a menţionat câţi dintre aceşti militari ruşi ar fi fost ucişi, oferind doar un bilanţ global al morţilor şi răniţilor în tabăra rusă. Acest bilanţ nu poate fi verificat în mod independent, în timp ce niciuna dintre tabere nu publică date despre pierderile sale, în schimb le exagerează pe cele ale inamicului, notează sursa citată.
În declaraţia sa, dată presei după o întâlnire la sediul NATO cu preşedintele polonez Andrzej Duda, Stoltenberg a mai căutat să sublinieze că armata ucraineană a doborât recent avioane ruseşti de supraveghere de mare valoare, referindu-se la doborârea a două avioane radar de avertizare timpurie A-50, şi a scufundat sau avariat o parte semnificativă a Flotei ruse de la Marea Neagră.
„Rusia plăteşte un preţ foarte mare pentru câştiguri marginale”, a mai spus Stoltenberg, în timp ce armata ucraineană aflată în criză de trupe şi de muniţii încearcă să oprească înaintarea trupelor ruse revenite în ofensivă pe frontul din estul Ucrainei după contraofensiva ucraineană eşuată din vara trecută.
Potrivit publicaţiei independente ruse Meduza, cel puțin 75.000 de soldați ruși au murit în timp ce luptau în Ucraina.
Pierderile suferite de Ucraina
Recomandări
REPORTAJ Cum văd viitorul oamenii din Roșia Montană: „UNESCO este un lucru foarte pozitiv, dar se poate face și minerit”
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut pe 24 februarie, la doi ani de la declanşarea invaziei ruse, că pierderile armatei ucrainene au ajuns la circa 31.000 de soldaţi ucişi, fără a menţiona şi numărul răniţilor, primul bilanţ oficial al victimelor furnizat de Kiev, declaraţie după care Moscova a spus că „Zelenski minte” şi că el ar fi scăzut „de mai multe ori” cifra reală.
Oficiali americani au declarat publicaţiei New York Times în august anul trecut că până la acea vreme au murit circa 70.000 de soldaţi ucraineni şi între 100.000 şi 120.000 au fost răniţi.
Potrivit unui jurnalist francez, Emmanuel Grynszpan, care a fost de mai multe ori pe frontul din Ucraina, bilanţul comunicat de Zelenski ar fi corect doar în ce priveşte numărul deceselor „oficial documentate” şi nu include soldaţii dispăruţi, al căror număr ar fi de aproximativ încă 30.000, dintre care cei mai mulţi sunt de asemenea morţi.
„O sursă apropiată serviciilor militare de informaţii (ucrainene) mi-a spus că estimările sunt în jurul a 60.000 de morţi. Cei 30.000 în plus sunt dispăruţi (potrivit sursei 90% sunt morţi, 10% sunt prizonieri în Rusia), precum şi mii de morţi neidentificaţi depuşi în morgi, în lipsa testelor ADN”, a declarat jurnalistul francez într-un interviu publicat luna aceasta de Le Monde.
FANATIK.RO
De ce să nu dai niciodată banii din mână în mână. Greșeala pe care multe persoane o fac
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Libertateapentrufemei.ro
Ana Violeta Bănică, primele poze cu iubitul. Fiica Andreei Marin e îndrăgostită și radiază. Cine e norocosul care o sărută
GSP.RO
Un fost mare fotbalist român explică de ce nu i-a cumpărat fiicei lui o mașină mai scumpă: „Nu a făcut nimic. Trebuie să meriți, să muncești”
FANATIK.RO
Ea este femeia care a dat lovitura la Loto, la categoria Noroc! Ce a făcut Maria fix înainte să completeze biletul
Știrileprotv.ro
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Unica.ro
Wow, cum arată casa Daianei Anghel și a lui Sorin Gonțea! Câștigătorii Power Couple locuiesc într-o vilă de lux din Brașov! FOTO din interior
Orangesport.ro
El va fi noul patron de la FCSB după ce Becali şi-a anunţat retragerea: "Vine să vă dea declaraţii, e cuminte"
Observatornews.ro
Cine sunt românii care nu se vor mai putea pensiona anticipat, din septembrie
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2024. O zi complicată pentru Vărsători, Peștii au probleme în familie