ARTICLE AD BOX
Chiar dacă alegerile nu pot fi organizate atât timp cât Ucraina se află în război, Poroşenko a spus clar că intenţionează să candideze la funcţia supremă de îndată ce acest lucru va fi posibil.
„Luptăm aici și salvăm lumea”
Poroșenko a subliniat, însă, că înainte de a organiza alegeri, Ucraina trebuie să-şi asigure victoria împotriva Rusiei.
„Acest război este mai mare decât Ucraina. El este despre ordine mondială, libertate, democraţie. Luptăm aici şi salvăm lumea”, a explicat fostul şef al statului ucrainean, într-un interviu acordat postului panarab de televiziune Al-Jazeera.
Poroșenko ar vrea și un loc de europarlamentar
Petro Poroşenko, care conduce cel mai mare partid de opoziţie ucrainean ce nu este scos în afara legii, a afirmat că alternativa sa ar fi să candideze pentru un loc în Parlamentul European după ce Ucraina va fi aderat la Uniunea Europeană.
Poroşenko a fost preşedinte al Ucrainei timp de cinci ani, în perioada 7 iunie 2014 – 20 mai 2019.
În 2019, el a pierdut cursa prezidenţială, câştigătorul fiind Volodimir Zelenski.
Deşi mandatul lui Zelenski se încheie pe 20 mai, o prevedere constituţională îi permite acestuia să rămână în funcţie până când un succesor va prelua postul.
Moscova afirmă că „după 20 mai, Zelenski va fi un dictator”
Rusia nu a scăpat acest prilej pentru a-şi face propagandă. „După 20 mai, Volodimir Zelenski va fi un dictator'”, a declarat marţi liderul partidului „Rusia Justă – Pentru adevăr”, Serghei Mironov.
Anterior, ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, afirmase că Moscova nu va trebui să discute cu Zelenski după data de 20 mai.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul dintre Ucraina și Rusia
FANATIK.RO
Orașele din România unde locuitorii nu vor mai consuma carne și lactate. Ce planuri au autoritățile aici
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Rădulescu a pus tunurile pe Loredana Groza: «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut
GSP.RO
Mircea Sandu și-a cumpărat 3 apartamente în Monte Carlo. Cui le-a împărțit
FANATIK.RO
Destinația ieftină adorată de români unde poți merge în vacanță cu bani puțini. Cât costă un sejur de 7 nopți aici
Știrileprotv.ro
Un bărbat din Suceava și-a dezgropat prietenul mort pentru că l-a visat și i-ar fi spus că este încă viu
Unica.ro
Meghan Markle, în vizită la un spital de copii, într-o ținută de mii de dolari! Pozele au stârnit discuții aprinse!
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
A cumpărat un Range Rover de pe Facebook cu 10.000 £, dar a ajuns ţinta glumelor: "Ar trebui să facă un test IQ"
HOROSCOP
Horoscop 3 aprilie 2024. Fecioarele se răzgândesc cu privire la multe lucruri, dar nu e suficient, va trebui să pună altceva în locul planurilor actuale