ARTICLE AD BOX
”Putem spune că există o anumiotă apropiere a poziţiilor, dar, bineînţeles (…) fiecare luptă pentru el”, declară AFP ministrul polonez al Agriculturii Czeslaw Siekierski, care urma să se întâlnească cu omologul său ucrainan Mîkola Slolskî.
”Totul este în continuare în faţa noastră. Megocierile nu se vor încheia cu siguranţă azi”, a adaugă el.
Un deputat ţărănist din coaliţia proeuropeană aflată la putere în Polonia, Krzysztof Paszyk, declară agenţiei poloneze de presă PAP că cele două ţări sunt ”pe punctul de a rezolva aceste probleme”.
În opinia sa, întâlnirea celor două guverne – prevăzută joi -, la Varşovia, cu privire la care nu s-a dezvăluit niciun detaliu, va aborda agricultura, comerţul. economia şi susţinerea militară a Ucrainei.
Polonia se află între cei mai mari susţinători ai Ucrainei de la declanşarea ofensivei ruse, în februarie 2022, însă relaţiile celor doi vecini au fost afectate, în ultimele luni, de contencioase comerciale.
DISENSIUNI ÎNTRE CEI 27 PE TEMA RESTRICŢĂIILOR DE IMPUS UCRAINEI
Cei 27 examinează mierccuri un proiect privind o plafonare a anumitor importuri agricole din Ucraina – considerat insuficient de către o parte a statelor membre ale Uniunii Euroene (UE), între care Franţa, care doreşte o extindere a acestor restricţii la grâu, o revendicare a unor organizaţii agricole.
Acest dosar urma să fie discutat în cadrul unei reuniuni a a ambasadorilor statelor rmembre UE.
”Nu există un acord” asupra includerii grâului, a recunoscut marţi ministrul belgian al Agriculturii David Clarinval, în marja unei reuniuni cu omologii săi din UE.
”Suntem suficiente ţări pentru a forma o minoritate de blocaj şi a cere schimbarea” textului, a avertizat ministrul francez Marc Fesneau.
Un motiv al furiei agrocultorilor din UE este faptul că Uniunea acordă începând din 2022 Kievului o scutire de la plata taxelor vamale, în susţinerea Ucrainei împotriva invaziei ruse.
Agricultorii europeni acuză un aflux de produse ucrainene de scăderea preţurilor şi de o concurenţă neloială, din cauză că nu îndeplinesc aceleaşi norme.
Negociatori ai statelor membre UE şi eurodeputaţii au ajuns la un acord, la 20 martie, în vederea unei reducei a scutirilor vamale pe o perioadă de un an – începând din iunie -, dar şi asupra unei plafonări a importurilor de carne de pasăre, ouă, zahăr, porumb şi ovăz la volumele importate în perioada 2022-2023, peste care urmează să fie reimpuse taxe.
Acest mecanism nu include grâul şi orzul, aşa cum cer eurodeputaţii şi organizaţiile agricole, dar şi mai multe state, ca Franţa şi cu Polonia în frunte.
”Avem o destabilizare a pieţei cerealelor”, din cauza ”strategiei ruse de a împiedica Ucraina să iasă pe pieţele tradiţionale” din Africa şi Orientul Mijlociu, argumentează Marc Fesneau.
”Rutele maritime la Marea neagră funţcionează din nou, iar produsele ucrainene urmează să se întoarcă pe pieţele lor”, subliniază omologul său ungar Istvan Nagy.
”Fără includerea grâului, (acordul) este inacceptabil” la Budapesta, avertizează el.
Parisul apără totodată o lărgire la 2021 a perioadei de referinţă a plafonării, subliniind că volumele din 2022-2023 corespund unor importuri masive.
KIEVUL NU-ŞI ASCUNDE ”DEZAMĂGIREA”
Acordul încheiat săptămâna trecută urmează să fie validat în mod oficial de către Parlamentul European (PE), într-un vot în sesiunea lenară din aprilie, iar de către statele membre UE cu o majoritate calificată – 15 state care să reprezinte 65% din populaţia UE.
Orice amendament este necesar să fie aprobat de o parte şi de alta.
”Poziţiile noastre sunt echilibrate. Sper să ajungem la un teren de înşelegere”, estimează Marc Fesneau, care vrea să evite dezecilibre agricole care să erodeze ”susţinerea opiniei” publice faţă de Ucraina.
Invers, Berlinul se declară ostil oricărei revizuiri a acordului.
”Un compromis a fost negociat. Trebuie să fie respectat!”, declară iritat ministrul german al Agriculturii Cem Özdemir.
”Mulţi nu înţeleg că apărarea Ucrainei, deci apărarea noastră, a tuturor, nu constă doar în furnizarea de muniţie, ci şi în a nu relua propaganda rusă, potrivit căreia scăderea problematică a preţului cerealelor s-ar datora livrărilor ucrainene. Nu există nicio probă a acestui lucru!”, tună el iritat.
Kievul nu-şi ascunde nelămurirea.
”Suntem dezamăgiţi. Ucraina a acoperit un deficit de zahăr în UE”, împiedicînd preţurile să crească prea mult şi îi ”furnizează aproximativ 1% din consumul total de ouă, 2% din consumul de carne de pasăre, ceea ce ar putea uşor consuma refugiaţii ucraineni”, declară AFP ministrul ucrainean al Agricculturii Mîkola Solskî.
Restricţiile europene nu vor influenţa deloc cursul grâului ”stabilite la Chicago”, scăzute din cauza recoltelor abudente braziliene, argentiniene şi americane, consideră el.
Potrivit Bruxellesului, o plafonare care să includă, în afară de textul iniţial, grâul şi orzul, şi o periodă de referinţă lărgită la 2021 ar reduce în total cu aproximativ 1,2 miliarde de euro exporturile ucrainene în UE faţă de 2023.
Post Views: 0