ARTICLE AD BOX
Cele douăzeci și unu de baloane (William Pene du Bois, Editura Paralela 45)
Mereu am spus că volumele dedicate copiilor nu trebuie citite doar de copii. Ar fi bine să fie strecurate, când și când, și în „meniul” de lectură al adulților, pentru un strop de imaginație în plus, pentru candoare, pentru lumile fantastice create de cei care scriu pentru cei mai mici dintre cititori.
Una dintre aceste cărți dedicate copiilor în vârstă de peste 10 ani este cea de față, în traducerea Danei Pătrănoiu, o carte cu imagini ce trezesc curiozitatea cititorului, pe lângă povestea pasionantă, ușor inspirată din lucrările lui Jules Verne, care, pe lângă fantezie, face loc și misterului.
Adică e o operă polițistă pentru copii, cu toate componentele de care are nevoie o astfel de carte: enigme pasionante, personaje extravagante, întrebări care trezesc curiozitatea și informații istorice și geografice care pot completa tabloul culturii generale necesar unui puști sau unei puștoaice.
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Povestea spune așa: William Waterman Sherman, un profesor care și-a petrecut patru decenii la catedră, simte nevoia presantă a dobândirii singurătății, a distanței față de lumea în care trăiește, pentru a se regăsi sau poate doar pentru a respira.
Vrea să-și ia un an sabatic pentru a traversa Oceanul Pacific cu balonul cu aer cald – acel mijloc de transport ieșit din comun, romantic și demodat deopotrivă, care depinde mult de capriciile vântului și ale altor stihii din înălțimile văzduhului.
Peste numai trei săptămâni însă, profesorul Sherman este găsit în mijlocul oceanului – dar nu Pacific, ci Atlantic – plutind printre rămășițele a 21 de baloane.
Cum a ajuns bătrânul în cu totul alt loc față de ceea ce-și propusese la început? De ce i-au trebuit atât de multe baloane cu aer cald?
Pentru aceste întrebări demne de un thriller de la Hollywood, răspunsurile virează în mod constant spre știință și alte domenii utile pentru mințile în formare ale copiilor. În cartea aceasta e vorba despre vulcani, despre gastronomie, despre expediții geografice, despre fizică și insule tropicale.
E o călătorie întreagă în cartea aceasta și vă recomand călduros să vă îmbarcați în ea!
Recomandări
Volodimir Zelenski anunță că Ucraina va reacționa brusc dacă o țară duce negocieri cu Rusia în secret: „Avem prieteni care caută oportunități cu Moscova”
Cum să porți orice – un ghid vestimentar care nu menajează (Kay Barron, Editura Act și Politon)
Nici nu știu unde să încadrez cartea aceasta – mi se pare total originală, absolut folositoare și nemaipomenit de completă.
Aș încadra-o oarecum între dezvoltare personală și DIY, pentru că tratează un subiect care nu va avea niciodată sfârșit pentru femei și care nu ar trebui neglijat nici de bărbați.
Este vorba mai puțin despre modă, mai mult despre stil. Despre cum să punem în slujba utilului, dar și a frumosului, puterea hainelor: hainele care îți dau încredere în tine, care trebuie să te bucure, care să te transforme, de care să ai grijă de la un an la altul.
Volumul tradus de Diana Trăncuță este, de fapt, un ghid pentru îmbrăcat, de la primii pași, în care te învață cum să-ți consolidezi garderoba-capsulă (formată din piesele de bază, pe care le porți mereu, care sunt temelia stilului personal) până la detalii care îți desăvârșesc apariția publică și starea de bine pe care ți-o pot da hainele.
Recomandări
Adrian Sârbu se reîntoarce în instanță pentru dosarul de evaziune fiscală la Mediafax Group. Schema unei „țepe” de 16,8 milioane de lei trasă statului
În paginile acestei cărți ți se răspunde, practic, la toate întrebările puse și nepuse despre sacouri sau sneakerși, despre hainele de serviciu sau de club, despre pălării sau șaluri și, mai ales, despre felul în care trebuie să tratăm aceste obiecte care ne întregesc zilnic aspectul astfel încât să le păstrăm active cât mai mult timp și să le integrăm pe termen lung în ținutele noastre, dincolo de clopoțeii trecători ai modei.
Partea mea preferată din carte este cea care vorbește despre articolele de îmbrăcăminte care-ți ridică moralul. Hainele, cizmele, eșarfele sau rochiile care te fac să te simți mai bine în pielea ta, chiar dacă nu sunt cele mai scumpe produse din lume. Cele care te fac să strălucești nu pentru că sunt nou-nouțe sau „de firmă”, ci pentru că fac parte, fizic și sufletește, din ființa ta.
Cum să porți orice este istoria scrisă și ilustrată a vieții noastre sociale, unde știm că nu haina îl face pe om, dar este foarte importantă pentru mesajul pe care omul îl transmite și pentru starea de spirit a fiecăruia.
Urmărește cel mai nou VIDEO