ARTICLE AD BOX
Cotaţiile futures la cacao au atins, miercuri. un nou maxim istoric, de peste 12.000 de dolari pe tonă, la bursa de la New York, odată cu intensificarea îngrijorărilor cu privire la diminuarea producţiei în Coasta de Fildeş, cel mai mare producător mondial de boabe de cacao, a transmis Agerpres.
Cel mai tranzacţionat contract a crescut, miercuri, cu 3,4%, până la 12.163 de dolari pe tona de boabe de cacao. De la începutul anului şi până în prezent, cotaţiile futures la cacao aproape s-au triplat pe măsură ce recoltele slabe din Africa de Vest au contribuit la cel mai mare deficit de aprovizionare din istorie, astfel că firmele au fost nevoite să recurgă la stocurile lor.
Îngrijorările cu privire la oferta mondială de cacao au fost alimentate de prognozele referitoare la o producţie sub aşteptări în Coasta de Fildeş în sezonul actual. Această ţară, care este responsabilă pentru o treime din producţia mondială de boabe de cacao, este prognozată să producă 1,9 milioane de tone de cacao în sezonul 2024-2025, potrivit analiştilor şi traderilor.