ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Locale › Răsturnare de situație în cazul femeii care a fost găsită moartă în casă, în Giurgiu. Soțul victimei a fost reținut pentru omor
Soțul femeii găsite moartă în casă, în Giurgiu, a fost reținut de anchetatori. Sursă foto: Getty Images
Bărbatul femeii din Giurgiu care a fost găsită moartă în locuința sa a fost reținut, sâmbătă, de procurori, relatează Antena 3 CNN.
Decesul femeii a fost anunțat la 112 chiar de soț, însă autoritățile au decis să-l rețină pentru omor și să propună arestarea preventivă a acestuia.
"Femeia, în vârstă de 33 de ani, a fost găsită fără suflare în interiorul locuinței. Ea suferea de mai multe afecțiuni medicale și locuia împreună cu soțul.
De altfel, bărbatul a fost cel care a sunat la 112 și a spus că ar fi găsit-o decedată. Polițiștii care au ajuns la fața locului au constatat că victima avea urme de violență la nivelul capului și al picioarelor.
După cercetări, soțul a fost reținut pentru 24 de ore. În timpul anchetei, suspectul ar fi recunoscut omorul, dar nu a spus și motivul pentru care s-ar fi ajuns la crimă.
Cert e că înainte de a comite fapta, a consumat alcool. Urmează acum ca magistrații să decidă ce se va întâmpla cu el în continuare", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Mariana Zaharia.
Ce spun autoritățile
"În noaptea de 24 spre 25 ianuarie a.c., pe baza probatoriului administrat, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a soțului femeii decedate.
În cauză, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmărirea penală fiind în competenta exclusivă a procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu.
Cercetările sunt efectuate împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Giurgiu", se arată într-un comunicat de presă transmis sâmbătă de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu.