Revelionul în România interbelică. Lux à la Paris și doamne care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”

Stridii, în loc de caltaboș

Începea perioada „anilor nebuni”, când România se desprindea de cultura orientală, cu o populație atrasă tot mai mult de nonconformismul care explodase în marile capitale europene, dar și de glamurosul Hollywood. 

Revistele ilustrate, dedicate mai ales doamnelor, abundau în perioada interbelică de reportaje despre viața vedetelor americane și descriau cu lux de amănunte ținutele de gală purtate de elita pariziană. Româncele aflau astfel că marile croitorese din capitala Franței lansaseră moda rochiilor de Revelion. 

Parisul începuse să dea ora exactă la București în materie de evenimente mondene, iar gospodinele din clasa de mijloc erau educate subtil să renunțe la caltaboș în favoarea stridiilor pentru petrecerea dintre ani, la recomandarea artiștilor gastronomi, cum altfel decât parizieni. Bucureștiul se elibera de constrângeri și prejudecăți și se arăta nerăbdător să se emancipeze. 

„Moda e acum a rochiilor albe”

Într-un articol publicat în ziarul Universul, în ediția din 8 ianuarie 1927, cititorii din România erau informați despre noile tendințe de la Paris cu privire la petrecerile de final de an. Revelionul nu mai era doar un eveniment casnic finalizat cu ospețe nocturne. Din contră, era văzut ca un moment grandios pentru care femeile cochete intrau într-un fel de cantonament dedicat pregătirii ținutelor speciale pentru ieșirea în public.

Recomandări

Chipurile mutilate de război. Amploarea rănilor faciale este atât de gravă, încât experții spun că amintește de războaiele din secolul trecut

„Odinioară acesta se petrecea în familie; azi, lumea obişnueşte să petreacă în resturantele şi dancingurile din oraș. Pentru petrecerea asta în public, femeile cochete îşi pigătesc toalete speciale; marile croitorese au lansat «rochia pentru revelion». Moda e acum a rochiilor albe. În privinţa meniului, artiştii gastromi recomandă mâncăruri ușoare şi alese: stridii, ficat tocat, curcan, pui de curcă sau gâscă garnite cu trufe; clasicii caltaboşi şi-au perdut reputaţia, și-au păstrat-o în schimb tortele cu cremă de ciocolată cărora li se spune «butuci de Crăciun»“, se menționa într-un articol din ziarul amintit, semnat de Pompiliu Păltănea, cunoscut publicist român din perioada interbelică.

Cursuri de aranjat masa de Revelion, oferite de regina Maria

La București erau organizate cursuri de educație menajeră, sub înaltul patronaj al reginei Maria, secondată de Arethia Tătărăscu, soția primului ministru Gheorghe Tătărăscu. Se organizau expoziții concurs în timpul cărora erau predate lecții de amenajare a meselor de sărbători. 

Tinerele femei erau instruite să nu dea atenție doar mâncărurilor pe care le ofereau oaspeților, ci și felului în care era decorată masa de Crăciun sau de revelion. „Desigur, astăzi arta şi ştiinţa menajeră nu se mai pot mărgini numai la gătitul bucatelor, ci, deopotrivă, la prezentarea lori în cadrul unei rândueli în care bunul gust, estetica şi arta oferă un mănunchi de reguli peste care nu se poate trece”, se arată într-un articol dedicat evenimentului, publicat în revista Ilustrațiunea Română din august 1936.

Recomandări

Toate măsurile care intră în vigoare la nivelul României începând cu 1 ianuarie 2025

Caviar și foie-gras în meniul marilor restaurante 

Marile restaurante din București și-au adaptat imediat meniul. În articolele publicitare prin care se lansau invitații pentru balul de Revelion erau prezentate listele de bucate alese pentru ademenirea oaspeților. Restaurantul Grand Hotel Boulevard din București își aștepta clienții de Revelion cu delicatețuri din curcan garnisite cu trufe, caviar și ficat de gâscă. 

„Cocktail Jockey Club, Vatruscky au caviar frai, Consommé aux perle du Nizam, Supreme de Merlan Belles de nuit, Delices de Dindoneau flanque de truffe, Sauce Perigordine, Pommes noisette, Parfait de foie gras grand success, Salade Mimosa, Asperges en branches, Christmas Pudding, Mandarine surprise, Punch Boulevard”, potrivit unui articol publicitar apărut în ziarul Dimineața.

Culorile ideale pentru ținuta de Revelion

Pentru seara specială dintre ani, revistele de modă românești aveau dedicate pagini întregi ținutelor. În perioada interbelică, negrul era exclus din gama de culori rezervate rochiilor pentru noaptea dintre ani. Cuvântul de ordine era optimismul, prin urmare doamnelor le erau recomandate culorile deschise, pastelate, așa cum dictase Parisul.

Recomandări

Gazul european ajunge la 50 de euro, cel mai ridicat preț din 2023. Gazprom va opri livrarea de gaze prin Ucraina din această noapte. De unde se va aproviziona România

„De preferinţă, toaleta de sărbătoare este de culoare deschisă, tinerească, aducătoare de bună dispoziţie. În acest sezon se preconizează în marile case de mode pariziene, rochii, pălării, pelerine de blană, toate în culori deschise. Cuvântul de ordine este «optimismul». Trebuie să credem că anul care vine va aduce în lume numai bine şi prosperitate, această încredere ne va da voioşia necesară pentru a răspândi-o în jurul nostru ca cel mai frumos dar adus tuturora. Toaletele de revelion sunt în majoritate decoltate, cu mânici scurte din volane de tulle sau dantelă”, sunt indicațiile dintr-un fragment de cronică de modă publicată în ziarul Viitorul, din decembrie 1936.

Diamantele veritabile „din alte vremi” înlocuite cu mărgele

Eleganța supremă de Revelion era dată tocmai de curajul de a renunța la ținutele reci, sobre, îndoliate, dar și de abilitatea de a îmbina culorile îndrăznețe fără stridență. Doamnele erau încurajate să renunțe la rochiile foarte lungi „cu atârnătoare”, dar și la diamantele veritabile „din alte vremi”, fiind recomandate accesoriile din pietre și perle false, suficient de strălucitoare ca să poată face „ape la lumina becurilor electrice”. 

Într-un articol din Ilustrațiunea Română, ediția din februarie 1931, pentru petrecerea de Revelion erau promovate „adevărate rochii tinereşti de carnaval – nu costume îndoliate, reci, negre, ca în anii precedenţi, nici stridente exhibiţii de un roş de dahlia sau un verde intens, supărător ochiului, cum se purtau acum câţiva ani. Dacă negrul predomină colecţiile de după prânz, albul îşi impune supremaţia, în cele de seară. Un alb imperceptibil nuanţat cu rose, creme, azur, palid, mauve deschis, după felul cum convine epidermei şi tonului de păr.

 (…) Trenele şi-au făcut reapariţia, reamintind mamelor noastre quadrille-ul şi mazurca epocei lor, dar pentru o fată tânără şi chiar pentru cineva care nu se pretează la toate noutăţile excentrice ale modei de preferabilă şi mai practică rochia lungă fără atârnătoare să măture parchetul sălilor de bal. Bijuteriile false, scânteiază mai mult ca oricând la gâtul şi pe braţele dansatoarelor. Strass-uri, mărgele colorate, perle mari, tot ce e mai vizibil, mai puţin discret, tot ceea ce, la lumina becurilor electrice, face ape mai frumoase,  înlocueşte diamantele veritabile din alte vremi”, sunt sfaturile primite de tinerele din București care se pregăteau cu un an înainte de marele eveniment. 

Revelionul vedetelor din București

Cronicile despre petrecerile la care participau vedetele momentului, în special starletele adulate de publicul anilor 30, erau cele mai așteptate de cititorii revistelor mondene. Gazetarii insistau în special asupra rochiilor cu care își făceau apariția artistele în noaptea dintre ani, dar nu erau ocolite nici micile derapaje ale petrecăreților. 

Într-un articol publicat în Realitatea Ilustrată din ianuarie 1936, sub titlul „Arta și moda reveilloneză” este descris pe îndelete „exuberantul” Revelion organizat de sindicatul artiștilor. Autorul articolului trece în revistă mai întâi aparițiile spectaculoase ale artistelor care „au făcut să pălească de invidie manequinele celor mai renumite case de modă”.

Aflăm astfel că la petrecerea de Revelion din 1936, marea actriță Maria Filotti a purtat o rochie de seară din satin cire negru, cu trenă, şi o capă de catifea roşie „de o croială fără cusur”. 

Doamna Tănase, soția celebrului Constantin Tănase, a fost „maiestuoasă, într’o rochie de lame de argint brumat”. Lisette Verea, vedetă a cabaretului românesc, a impresionat cu o „toaletă de satin alb brodată cu fir”. „Pe cap, drăgălașa vedetă a Alhambrei (n.r. – teatru de revistă românesc ce a activat în perioada interbelică, la București), purta un fesuleț tot alb cu un ciucure imens negru, care-i cădea pe spate”, nota autorul articolului din Realitatea Ilustrată.

Articolul continua triumfal cu descrierea aparițiilor remarcabile ale actrițelor „Lily Popovici, într’o rochie ametyst, arăta un spate ameţitor, de o impecabilă anatomie. Frumoasa interpretă a versului românesc, avea în acea seară un rol inedit, acela de chaperon, a celui mai fraged, mai tânăr boboc al Naţionalului, care e suava, micuţa Madeleine Andronescu, toată drapată în spumos tulle negru cu un singur clips de briliante în frumosu-i păr virgin de orice tincturi. 

O intrare senzaţională, salutată de muzica rustică a cimpoierilor şi ţambalului, şi-a făcut, puţin după miezul nopţii, Lulu Nicolau, în rose, care spre a mulţumi de primire arunca cu dărnicie sărutări gratuite cu o mână mică, tuturor celor ce doreau să le primească. Şi cine nu dorea?”, scria gazetarul.

Actorii pupau purceluși de lapte ca să aibă noroc în noul an

În toiul petrecerii, vedetele nu au mai fost marile artiste ale teatrelor bucureștene, ci trei purceluși albi, vii, îmbodobiți cu fundă roșie, care circulau din brațe în brațe ca port-bonheur. Unii dintre artiști dansau în picioare pe scaun, cu purcelușii în brațe, alții prefereau să îi legene ca pe copiii mici, cert este că aceste trei animale au fost mascotele revelionului organizat la București de cei mai mari actori ai României interbelice.

„Vioi neastâmpărat, poate puţin gelos de succesele vedetelor feminine, Aurel Munteanu (n.r. – actor al Teatrului Național București) se plimba ca un argint viu de la o masă la alta, pe când Giovanni, veselul comic al Alhambrei în aplauzele lui Talianu şi ale celorlalte staruri, schiţa un dans oriental, urcat pe un scaun, în acompaniamentul celor trei purceluşi autentici, albi ca neaua, cu fundă roşie la gât ce începură a circula din braţe în braţe. Trezite din somn, animalele porte-bonheur, în curând fură zmălţate pe capul şi spinarea de zăpadă de roşul atâtor buze frumoase care se întreceau să-i sărute spre necazul admiratorilor ce ar fi schimbat bucuros cu ei pentru o clipă. Până şi celebra scriitoare şi ziaristă franceză, Luc Valti, oaspetea noastră de câteva săptămâni, cerea cu insistenţă unul din micii protagonişti ai guițatului. – «moi aussi, moi aussi», şi fără teamă că-şi va şifona superba rochie albă cu capă de catifea verde, ea legănă până îl adormi pe brațele roze pe micul purceluş ce nici când nu va mai fi în aşa clipe de noroc”, se arată în cronica revelionului semnată de Fulmen, pentru Realitatea Ilustrată.

Revelionul boem, dezmățul total al anilor 30

În anii 30 la modă erau revelioanele boeme, rezervate tinerilor amatori de „distracțiuni cu un parfum de mister și un caracter de înduioșătoare sociabilitate”. O astfel de petrecere este descrisă de Filip Brunea Fox, unul dintre cei mai cunoscuți reporteri interbelici români. 

Pe scurt, un personaj din lumea bună a Bucureștiului își punea la dispoziție casa, transformată astfel încât să poată fi folosită ca sală de bal. Covoarele grele erau înlăturate, iar obiectele de valoare care puteau fi distruse erau dosite. La revelion erau invitați câțiva cunoscuți ai gazdei, doar că pe parcursul petrecerii numărul chefliilor se tripla. 

Petrecerea începea la orele 22.00, iar cu puțin înainte de miezul nopții își făceau apariția „invitații neinvitați”, pur și simplu oameni necunoscuți de nimeni, nici măcar de gazdă, care se strecurau cu subtilitate în îmbulzeala generală. Permisul de intrare era ținuta adecvată momentului, un buchet de flori, un mic cadou care se reducea la o pungă mandarine sau o tavă cu prăjituri, „o mormăială” din care gazda ar fi trebuit să înțeleagă pe ce filieră a ajuns noul oaspete la petrecere și ușa era deschisă. 

Punga cu mandarine, permisul de intrare

În haosul general nu mai conta cine cu cine se cunoaște pentru că toată lumea era prietenă cu toată lumea și totul era permis.

„Nu-i cunoaștem, habar navem de existența lor, nu le-am auzit niciodată numele, dar ne ducem. Pe mine ma poftit un prieten, pe dânsul un alt prieten anonim în ce mă pivește și dacă mi-ași bate capul și m-ar interesa tema, ași isbuti, în cele din urmă să leg verigile unui lanț care pleacă de la subsemnatul la gazda ce ne va primi astăzi. E o sistemă convenabilă și providențială, care conține un parfum de mister și un caracter de înduioșătoare sociabilitate. O pungă cu mandarine – contribuție prescrisă, – sau o litră de migdale, sau un carton cu prăjituri și iată o autorizație de intrare întro casă unde ai voie să mănânci din plocoanele altora, să sburzi, să te îndeși în neveste, să inventezi nebunii păgubitoare inventarului amfitrionului”, scria Brunea Fox în articolul din ziarul Dimineața, ediția din 2 ianuarie 1937.

Costume grotești din lenjeria intimă a gazdei

Chiar dacă petrecăreții nu se cunoșteau, se comportau ca vechi prieteni și-și permiteau glume care, în alte circumstanțe, ar fi provocat discuții aprinse. Pentru că nu-și știau numele, își puneau porecle cu care se adresau unii altora: Borțosu, Igliță, Mironosița, Poetul etc. Deliciile nopții dintre ani erau farsele care astăzi par mai degrabă copilărești: țuică sau sos turnat pe ascuns în paharul plin cu vin, frișcă în buzunare, mustăți desenate cu dopul de plută ars la un capăt pe fețele celor care moțăiau pe scaun, dezmățul total fiind improvizarea unor costume ridicole din lenjeria intimă a gazdei.

„Cum naiba au consimțit burghezii să deschidă ușile hergheliei asteia de artiști, cari nici nu au așteptat să-și scoată paltoanele și au și ponit-o pe hârjoană. Se dau pe ghiață pe parchetul anume lăsat fară covoare pentru dans. Inspectează bufetul, se abat pe la bucătărie, ciupesc slujnicele, se înțolesc grotesc cu capoatele și lenjeria intimă a amfitrioanei veșnic surâzătoare”, descria plin de uimire autorul articolului.

La miezul nopții, becurile erau demontate „subit” tocmai ca petrecăreții să rămână cât mai mult timp în întuneric „pentru inevitabilul cortegiu al pupăturilor simulate sau autentice”. La final se socoteau pagubele produse, se numărau paharele și plăcile de gramofon sparte, ținutele pătate de sosuri sau vin negru, iar prin colțurile casei erau căutați „dispăruții” care reușiseră să „sufle fetele fraierilor” doar cu o metaforă. 

Spre dimineață, „când bairamul se apropia fatal de agonie”, tabloul se înfățișa astfel: „amfitrionul în cămașă fără guler, cu mânecile sufocate, prepara la réchaud, un grog uriaș. Amfitrioana, în papuci de casă înspumați cu lebădă, se plimba cu o cafeluță, palidă, cotropită de cearcărele migrenei. În odaia japoneză Mironosița se mai săruta – cu privirea brumată de efluviile alcoolului – cu poetul Guță Cătănuță. În dormitor, trântiți peste plapumă, sforăiau mână-n mână Borțosu și Igliță. Cineva le lipise pe frunte câte un timbru poștal”, scria Brunea Fox.

Excursii de lux la Paris și Coasta de Azur

Pentru elita bucureșteană care nu dorea să rămână în Capitală în perioada sărbătorilor de iarnă, erau organizate excursii luxoase în marile orașe europene. Traseul solicitat trecea neapărat prin Paris, Nisa și Berlin, iar voiajul dura măcar zece zile. Se pleca din București, în data de 22 sau 23 decembrie, iar revenirea era după 3 ianuarie. Călătoria se făcea în autocare elegante, iar turiștii aveau parte de opriri de câteva zile fie la Berlin, fie la Viena, pentru ca destinația finală să fie capitala Franței, unde era organizată serbarea de revelion.

Astfel, aflăm din reclamele din presa anului 1932 că cele mai solicitate excursii de sărbători erau pe ruta  Berlin-Paris și costau „lei 10.450 (Durata 15 zile) de la 22 Decembrie ora 20 la 5 Ianuarie ora 11.50, cu oprire de trei zile la Berlin, cu vizitarea oraşului cu autocare elegante, muzee şi instituţii, camere elegante la Hotel Central cu confort de primul rang, restaurant luxos, ghizi, bacşişuri, etc. 7 zile la Paris cu vizite la muzee, excursie la Versailles şi Malmaison, „serbare de revelion, încartiruiri la hotel cu tot confortul, pe marile bulevarde, toate mesele, ghizi, conferenţiari, bacşişuri, paşaport, vize, etc.

A doua variantă, ceva mai scumpă, asigura o vacanță de vis în marile capitale europene, dar și în orașele turistice de lux din Franța. Costa „lei 11.850 cu oprire de trei zile la Berlin, confort de primul rang, 7 zile la Paris, vizitarea oraşului Marsilia, 3 zile la Nice cu excursii prin împrejurimi, Monte Carlo şi Coasta de Azur, Milano cu vizitarea oraşului şi a renumitei catedrale şi Venezzia 2 zile, întreţinere complectă, ghizi, muzee, excursii, paşaport, vize, bacşişuri, etc.”

Aceste vacanțe de iarnă erau extrem de costisitoare, fiind dedicate elitei cu venituri mult peste medie. Spre finele anilor ‘30, salariul mediu lunar era de 170 de lei brut.

Trimite celor dragi mesaje de Anul Nou 2025, iar pentru cei sărbătoriți pe 1 ianuarie, vezi urări de Sfântul Vasile 2025!  

Urmărește-ne pe Google News