ARTICLE AD BOX
„Există două opțiuni: fie fac o diversiune în direcții diferite, folosind vehicule blindate, astfel încât să nu fie răniți nici băieții mei, nici ai voștri”, a propus agentul ucrainean de informații, ca să încheie înțelegerea.
Cum susține Rusia că a păcălit armata ucraineană
După primirea informațiilor, angajații FSB s-au implicat în operațiune, iar pentru a lua legătura cu agentul serviciilor de informații militare ucrainene au ales un ofițer rus, ale cărui trupe pretindeau că apără sectorul vizat al frontului.
Ulterior, reprezentanții serviciilor de informații ucrainene au transmis banii în numerar, prin intermediul unor persoane de încredere.
Într-una dintre zile, inamicul, fără sprijin de artilerie, a avansat cu forțe ale unităților speciale și vehicule blindate spre pozițiile stabilite anterior.
Soldații ruși din război au spus că i-au lăsat pe ucraineni să se apropie suficient de mult, după care au deschis focul asupra lor cu toate armele disponibile.
După mai multe tentative de înaintare, forțele ucrainene au suferit pierderi foarte mari și au fost nevoite să se retragă.
Anterior, s-a transmis că a fost publicată o înregistrare a conversației dintre serviciile de informații ucrainene și soldații ruși de lângă Gorlovka.
Recomandări
Contabila-șefă de la Spitalul „Sf. Spiridon” Iași a câștigat mai mult decât colegii medici într-un proiect european contra hepatitei. Din 7,8 milioane de euro, peste 2,4 milioane de euro au mers pe salarii
Kievul a oferit un milion de dolari militarilor ruși pentru a abandona Gorlovka
Serviciul de informații militare al Ucrainei a oferit militarilor ruși un milion de dolari pentru a-și abandona pozițiile din apropierea orașului Gorlovka, din Donețk, informează agenția rusă de știri Tass.
Despre această operațiune, împiedicată de Direcția de informații a Ministerului Apărării din Ucraina, se vorbește în materialele publicate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) împreună cu Ministerul Apărării, au declarat reprezentanți ai FSB.
„Reprezentanții serviciilor de informații militare ucrainene au promis militarilor ruși 1.000.000 de dolari pentru părăsirea pozițiilor din Gorlovka. Intențiile Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei (GUR MO) au fost depistate la timp de contraspionajul militar al FSB-ului Rusiei și puse sub control. Au fost primiți 100.000 de dolari, plătiți de serviciile de informații militare ucrainene ca avans”, au declarat reprezentanții Centrului de Relații Publice.
Inamicul a suferit pierderi semnificative de personal și echipament.
„În timpul desfășurării operațiunilor, au fost identificate zonele de concentrare ale unităților Forțelor Armate ale Ucrainei. Unitățile Forțelor Armate ale Rusiei au lansat atacuri preventive cu rachete și artilerie asupra rutelor de deplasare a formațiunilor armate ucrainene către pozițiile noastre”, au precizat reprezentanții Serviciul Federal de Securitate al Rusiei.
Recomandări
Scena politică din România, în epoca fragmentării votului. Capitolul la care Călin Georgescu e surclasat de alți foști candidați la prezidențiale ANALIZĂ
Banii primiți au mers către achiziția de mijloace materiale și tehnice în beneficiul unităților care participă la operațiunea militară specială, mai scrie agenția rusă despre operațiunea de contraspionaj care a fost făcută în anul 2023.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
Filmul de pe Netflix care a doborât recorduri de audiență luna asta! Milioane de oameni din toată lumea l-au văzut deja și toți vorbesc despre el! E de neratat!!
Viva.ro
Adevărul despre dispariția lui Liviu Guță! Daniela Gyorfi rupe tăcerea despre artist și spune locul în care s-ar afla, de fapt: "George a vorbit..." Detaliul incredibil pe care a mai ținut să-l facă public: "Am văzut că soră-sa l-a măscărit pe Capatos, de fapt, pe toți, că..."
Libertateapentrufemei.ro
Denise Rifai, reacție genială după ce coafura ei a devenit ținta glumelor pe Internet: "Urmează întrebarea roșie"
FANATIK.RO
Gigantul străin care face angajări pe bandă rulantă și oferă salarii bune. Mii de locuri de muncă sunt disponibile
Unica.ro
SECRETUL lui Makaveli, influencerul lui Călin Georgescu, a ieșit la iveală! Incredibil ce s-a aflat acum despre el! Tatăl lui e un fotbalist cunoscut, dar niciunul dintre părinți nu l-a vrut! Amândoi l-au abandonat, iar ce a aflat la 22 de ani despre familia lui depășește orice imaginație! 'E prima dată când spun'
Observatornews.ro
O copilă de 10 ani din Botoşani a dispărut fără urmă. După mai multe ore de căutări, Eliza a fost găsită în podul unei case
HOROSCOP
Horoscop 15 ianuarie 2025. Capricornii au un mare avantaj astăzi, care vine din puterea interioară, ca să depășească orice dificultate