Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Sentință în cazul româncei care a vrut să-și vândă copilul pentru 20.000 euro, dar tranzacția a picat pentru că era mulatru

2 days ago 1
ARTICLE AD BOX

20-12-2024 | 19:11

romanca italia

O româncă de 32 de ani a fost condamnată în Italia la închisoare pentru că a încercat să își vândă fetița unei italience cu 20.000 de euro.

autor

Timp de nouă luni, aceasta s-a prefăcut că este însărcinată ca să își păcălească apropiații. Dar, în final, a refuzat să ia fetița din cauză că era mulatră, tatăl fiind un african din Mali. Italianca a fost condamnată și ea la închisoare.

Nicoleta Tănase, acum în vârstă de 32 de ani, s-a înțeles în 2017 cu o italiancă de 35 de ani, la vremea respectivă să își vândă copilul nenăscut pentru 20.000 de euro. Francesca Zorzo, femeia care intenționa să cumpere bebelușul, s-a prefăcut că este însărcinată, spun judecătorii italieni. Timp de nouă luni a purtat o burtă falsă de gravidă. După naștere, italianca s-a răzgândit în momentul în care a văzut că fetița era mulatră, tatăl fiind, de fapt, un african din Mali.

Crina Suceveanu, jurnalistă din Italia: „A primit copilul adus de către mama naturală, această doamnă Nicoleta Tănase, și un intermediar, practic un cetățean marocan și femeia foarte bucuroasă și-a păstrat copilul iar ceilalți au plecat. Însă, cum era înfășurată în scutece, frumos prezentată, când a desfăcut a văzut că este mulatră. În acel moment toată povestea construită de ea a căzut ca un castel de nisip pentru că nu putea să-și mai justifice în fața familiei, respectiv a soțului, amândoi fiind europeni albi, cum ar fi putut avea o fetiță mulatră.”

Românca, italianca și un marocan care a intermediat afacerea au fost la vremea aceea reținuți și arestați pentru încălcarea regulilor de adopție.

Citește și

Cazul a fost descoperit după ce un angajat de la starea civilă din orașul Latina, din Italia, a făcut o sesizare la parchet. El a observat că italianca nu se prezentase la programările făcute pentru a-și recunoaște copilul. Asta, în condițiile în care înainte se interesase de posibilitatea de a recunoaște o fetiță născută acasă. La telefon, mama i-ar fi spus, în cele din urmă, adevărul angajatului de la starea civilă, iar polițiștii au găsit-o după două zile pe fetiță în Roma, acasă la tatăl său natural.

Acum, Tribunalul din Latina a condamnat-o pe italiancă la doi ani de închisoare în camera preliminară, iar pe româncă la un an și șase luni de închisoare. În cazul marocanului care le-a pus în contact pe cele două femei, anchetatorii au cerut trei ani de închisoare, iar autoritățile au decis ca fetița să fie dată în plasament.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Pro TV

Etichete: italia, romanca, copil, arest,

Dată publicare: 20-12-2024 19:10

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Recomandări

Noii aleși, primă zi cu scandal în Parlament. De la „ți-l iau că te agresez”, la „femeia de oțel a României și a lumii”

Stiri Politice

Noii aleși, primă zi cu scandal în Parlament. De la „ți-l iau că te agresez”, la „femeia de oțel a României și a lumii”

Noul Parlament și-a început activitatea, care se anunță agitată și stridentă, cel puțin după cum a arătat prima zi, cu scandaluri și proteste.  

 de la „Nu vreau să dorm singur” la „cine a făcut buba”

Stiri Diverse

Căutări ciudate ale românilor care au cumpărat online în 2024: de la „Nu vreau să dorm singur” la „cine a făcut buba”

În 2024 românii au continuat să facă cumpărături online și au stabilit noi recorduri. Dar printre căutările lor au fost și unele cel puțin ciudate sau ieșite din comun

Viktor Orban a ajuns București. A fost primit la Palatul Victoria de Marcel Ciolacu. VIDEO

Stiri Politice

Viktor Orban a ajuns București. A fost primit la Palatul Victoria de Marcel Ciolacu. VIDEO

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost întâmpinat vineri, la Palatul Victoria, de către prim-ministrul Marcel Ciolacu, la momentul primirii fiind prezent şi liderul UDMR Kelemen Hunor.

Read Entire Article