ARTICLE AD BOX
Proiectul bugetului de stat pentru 2025 prevede alocarea unor sume mai mari la serviciile secrete, iar cea mai mare creștere se înregistrează la Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pentru acest an, construit pe o creștere economică de 2,5%, ceea ce duce valoarea Produsului Intern Brut la 1.912 miliarde de lei prețuri curente. Inflația medie anuală pe care a fost calculat bugetul este de 4,4%, iar deficitul bugetar este estimat la 7,04% din PIB.
Serviciile secrete primesc mai mulți bani în 2025
Serviciul Român de Informații
- Credite bugetare: 4,4 miliarde de lei, în creștere cu 11,6% față de execuția preliminară pe 2024.
- Credite de angajament: 5,1 miliarde lei, în creștere cu 7,8% față de execuția preliminară pe 2024.
Serviciul de Informații Externe
- Credite bugetare: 811,7 milioane de lei, în creștere cu 5,4% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 911,7 milioane de lei, în creștere cu 22,2% față de execuția preliminară pe 2024.
Serviciul de Protecție și Pază:
- Credite bugetare: 443,3 milioane de lei, în creștere 15,15% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 404,8 milioane de lei, în creștere cu 4,4% față execuția preliminară pe 2024
Serviciul de Telecomunicații Speciale
- Credite bugetare: 2,4 miliarde de lei, în creștere cu 50,5% față de execuția preliminară pe 2024
- Credite de angajament: 2,2 miliarde de lei, în creștere cu 73,7% față de execuția preliminară pe 2024