ARTICLE AD BOX
Intră acum și în grupul de
Poliția Județeană Suceava atrage atenția că riscul de victimizare crește exponențial atunci când atât șoferii, cât și pietonii ignoră legislația rutieră, mai ales sub influența alcoolului. Un astfel de caz a fost înregistrat la Fălticeni, unde un accident rutier a scos la iveală iresponsabilitatea ambilor participanți la trafic.
Astfel, vineri seara, în jurul orei 18:15, pe strada Sucevei din municipiul Fălticeni, un bărbat de 48 de ani, aflat la volanul autoturismului său, a acroșat un pieton, în vârstă de 48 de ani, care traversa strada neregulamentar.
Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că atât șoferul, cât și pietonul se aflau sub influența alcoolului. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, în timp ce pietonul avea o valoare de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pietonul a suferit răni ușoare și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni pentru investigații suplimentare.
În urma incidentului, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și vătămare corporală din culpă.
Poliția Județeană Suceava transmite că respectarea regulilor de circulație este esențială pentru siguranța tuturor. Campaniile de prevenție și controalele în trafic vor continua, cu utilizarea intensificată a aparatelor etilotest, etilometru și drugtest, pentru a reduce riscurile și a preveni tragediile.
Poliția reamintește pietonilor că regulile minime de autoprotecție și respectarea trecerilor pietonale sunt esențiale pentru evitarea accidentelor rutiere.
Intră acum și în grupul de