ARTICLE AD BOX
Măsuri de protecție obligatorii
Prima măsură anunţată prevede limitarea vizitelor aparţinătorilor. Accesul este permis zilnic doar între orele 15.00 şi 17.00. Excepţie fac secţiile ATI şi Neonatologie, unde vizitele sunt permise între 11.00 şi 12.00.
Purtarea măştii de protecţie devine obligatorie pentru tot personalul medical şi auxiliar, precum şi pentru vizitatori şi pacienţi.
Această măsură se aplică în toate locaţiile spitalului, inclusiv în ambulatoriul de specialitate.
De asemenea, în această perioadă, aparținătorii vor putea vizita persoanele dragi pentru perioade limitate de timp, timpul de vizită fiind de 10 minute. În plus, o singură persoană poate vizita un pacient.
Aparținătorii sunt, de asemenea, opriți la intrare dacă prezintă simptome similare virozelor respiratorii și vor fi nevoiți să își dezinfecteze mâinile la intrarea și ieșirea din spital, dar și la intrarea și ieșirea din saloane.
Excepţii pentru cazuri speciale
Pentru pacienţii în stare terminală, cu excepţia celor din ATI, aparţinătorii pot face vizite zilnice, indiferent de oră. Este obligatorie purtarea echipamentului de protecţie.
Aceste măsuri au fost implementate pentru a preveni răspândirea infecţiilor respiratorii în cadrul unităţii medicale. Spitalul îndeamnă publicul să respecte aceste reguli pentru siguranţa pacienţilor şi a personalului medical.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
El este fiul lui Călin Georgescu. Are o meserie total diferită de a părinților lui și s-a aflat și ce alte afaceri mai are, dar și cât de mult câștigă: "Un șoc total, dar am avut norocul..." Uluitor, ce spune și despre victoria tatălui său
Libertateapentrufemei.ro
Încă un divorț-șoc în showbiz! Celebra actriță, mamă a 3 copii, divorțează după 16 ani! Și soțul e foarte cunoscut
FANATIK.RO
Ce conține ciorba de burtă din restaurante. Cât de sănătoasă este, de fapt
Unica.ro
Surpriză! Mario Fresh este în Bali alături de o bombă sexy care nu este deloc străină de luminile reflectoarelor. Imaginile au ajuns imediat virale
Observatornews.ro
"Mi-au apărut dintr-o dată în față, am fost orbit". O bătrână de 87 de ani a murit pe loc, după ce un şofer de 18 ani a intrat în plin în motocultorul în care se afla
HOROSCOP
Horoscop 11 ianuarie 2025. Berbecii ar fi bine să evite complicațiile de orice fel, chiar și pe cele pe care le provocă pentru că le fac plăcere