ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Politică › Tanczos Barna nu crede că se poate face bugetul pentru 2025 până la finalul anului: „Aprobarea Ordonanței Trenuleț e importantă”
Calendarul de buget încă nu există, a explicat Tanczos Barna. FOTO: Hepta
Tanczos Barna, noul ministru al Finanțelor, a declarat luni că nu există un calendar pentru aprobarea bugetului pentru anul 2025 şi că nu crede că este posibilă aprobarea anul acesta.
„Calendarul de buget încă nu există. Nu ştiam înainte de audieri dacă o să fiu ministru al Finanţelor sau nu. Acum, având un vot favorabil, pot să mă apuc şi de buget”, a spus Tanczos Barna, după ce a ieşit de la audierile din comisiile de specialitate.
De asemenea, el a menţionat că nu crede că proiectul de buget poate fi realizat până la finalul anului.
„Nu cred că se poate face bugetul până la finalul anului. Cel mai important lucru acum este Ordonanţa Trenuleţ care să se aprobe anul acesta”, a declarat Tanczos Barna.