ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Tanczos Barna trimite Corpul de control la ANAF: Patru inspectori ai Fiscului ar fi ascuns neregulile găsite la Nordis
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. FOTO: Inquam Photos/ George Călin
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a anunţat, joi seară, că va trimite săptămâna viitoare Corpul de control la ANAF, după ce au apărut informații potrivit cărora patru inspectori ai Fiscului ar fi ascuns nereguli găsite la Nordis.
„Este o situaţie foarte complicată, pentru că sunt mai multe controale. În momentul de faţă este în desfăşurare un control a Direcţiei de integritate din cadrul ANAF cu privire la cele patru persoane. Eu o să cer un control amplu prin Corpul de control pentru a vedea toate controlele care au avut loc la aceste companii sau la companii furnizoare pentru Nordis în ultimii 4-5 ani. Este important să avem imaginea de ansamblu, pentru că, cel puţin în momentul de faţă, eu nu am toate informaţiile şi nu avem tabloul complet”, a declarat ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, la Digi24.
Potrivit acestuia, după finalizarea controlului ANAF, va începe controlul Ministerului Finanţelor, pentru a nu fi două controale în paralel.
„Situația este foarte complicată pentru că pe de o parte există informații de la DIICOT că aceste persoane ar fi încercat să intimideze ANAF și să amenințe ANAF că o să schimbe conducerea, că o să facă presiune politică, ca cei care i-au controlat să fie schimbat sau ceva de genul. Există suspiciunea DIICOT că anumite persoane ar fi favorizat Nordis. Există posibilitatea cu lucrurile să fie mult mai mult mai complexe decât la prima vedere și de aceea o să am nevoie de acest control, să lămurim toate aspectele și să putem oferi informațiile public tuturor celor care sunt interesați”, a continuat el.
Ministrul a precizat că cei patru inspectori ANAF nu au nicio calitate în dosar, aşa că, deocamdată, îşi fac treaba în continuare.
”Cei patru, din câte ştiu astăzi, n-au calitate în dosar penal. Deci sunt menţionaţi în rechizitoriu, dar cel puţin la ora aceasta încă nu am informaţia cum că ar fi învinuiţi, ar fi suspeţi, dacă ar fi fost citaţi. De aceea, acest control de integritate este foarte important la început, ca să putem, în baza rezultatelor, ANAF să ia o decizie cu privire la eventuale măsuri de suspendare sau de sancţionare a celor care sunt în cauză”, a mai declarat ministrul.