ARTICLE AD BOX
01-01-2025 | 17:57
Arabia Saudită a executat şase iranieni condamnaţi la moarte pentru trafic de droguri, a anunţat miercuri, agenţia oficială SPA, citată de AFP.
Iranienii au fost executaţi la Dammam, în estul regatului, pentru „contrabandă cu haşiş” în Arabia Saudită, a indicat Ministerul de Interne într-un comunicat, fără a preciza data execuţiei.
Autorităţile saudite au lansat o campanie antidrog în 2023, cu o serie de raiduri şi arestări. Execuţiile traficanţilor de droguri au crescut de la sfârşitul unui moratoriu privind această infracţiune, în urmă cu doi ani. În 2024, 117 persoane au fost executate pentru trafic de droguri în ţară, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe date oficiale.
Arabia Saudită a fost ţara care a executat cei mai mulţi deţinuţi din lume în 2023, după China şi Iran, potrivit Amnesty International.
Riadul aplică riguros legea islamică din 1990. Aplicarea pedepsei cu moartea este criticată în mod regulat de asociaţiile pentru apărarea drepturilor omului, care o consideră excesivă şi în contradicţie cu eforturile regatului de a prezenta comunităţii internaţionale o imagine modernă şi reformistă, potrivit News.ro.
Potrivit Riadului, pedeapsa cu moartea este necesară pentru „menţinerea ordinii publice” şi se aplică numai dacă „acuzaţii au epuizat toate căile de atac”.