ARTICLE AD BOX
Bursucu, așa cum este cunoscut de o întreagă țară, și-a unit destinele cu aleasa inimii sale, Andreea, la sfârșitul anului trecut, într-o ceremonie emoționantă care a avut loc în Constanță. Prietenii apropiați și colegii de la Kanal D i-au fost alături în ziua cea mare, iar marea absentă de la nuntă a fost chiar Teo Trandafir.
Ani întregi, Teo Trandafir și Bursucu au fost parteneri în moderarea emisiunii „Teo Show”, cucerind inimile telespectatorilor cu carisma și umorul lor. Cu toate acestea, după despărțirea din cadrul Kanal D, fiecare și-a urmat propriul drum. Astfel, când Bursucu a făcut nunta, absența lui Teo Trandafir a stârnit curiozitatea multora.
Însă, recent, Teo Trandafir a făcut lumină asupra acestei absențe. Prezentatoarea TV a dezvăluit că a fost nevoită să fie prezentă la un alt eveniment de familie în aceeași zi cu nunta fostului său coleg. Astfel, chiar dacă ar fi dorit să participe la momentul special din viața lui Bursucu, ea nu avea cum să ajungă fizic la Constanța.
„Din fericire cumva și din nefericire altcumva, în aceeași zi am avut și eu un eveniment, la fel de important, în familie. Familia nu m-ar fi iertat niciodată dacă aș fi lipsit. A fost o alegere grea. Dar el știe, pentru că i-am și spus, că sunt alături de el cu gândul și cu sufletul. M-am gândit să dau o fugă până la Constanța cât să îi văd și să mă întorc, însă nu era un scenariu realist, pentru că se termina evenimentul din familia mea”, a declarat Teo Trandafir, pentru viva.ro.
Recomandări
„Dacă nu câştigăm acest război, va avea loc un nou Holocaust”, susține armata israeliană. Avertismentul lui Netanyahu, după 6 luni de conflict
De asemenea, prezentatoarea de la Kanal D2 a vorbit și despre relațiile în care a rămas cu foștii colegi și a mărturisit că, în ciuda faptului că vorbesc mai rar, vor fi întotdeauna unul lângă celălalt la nevoie: „Am rămas în relații foarte bune, chiar dacă vorbim mai puțin, pentru că viața ne-a dus pe căi diferite. Asta nu înseamnă că nu ne iubim foarte mult sau că nu suntem unul lângă celălalt dacă ar fi nevoie. Sunt convinsă că, dacă aș suna pe oricare dintre ei sau ei m-ar suna pe mine, am sări unul pentru celălalt la orice oră din zi sau din noapte”.
„Nu mi s-a întâmplat să fiu în situația de a face compromisuri pentru că am avut o ascensiune lină”
În cadrul interviului, Teo Trandafir a fost întrebată dacă a făcut vreodată compromisuri pentru cariera sa. Prezentatoarea a fost sinceră și a mărturisit că nu s-a intersectat niciodată cu astfel de situații, din fericire.
„Nu mi s-a întâmplat să fiu în situația de a face compromisuri pentru că am avut o ascensiune lină. Mi-a fost foarte greu să trec la televiziune, dar l-am avut alături pe Mircea Badea și mi-a fost ușor. Nu am avut nici momente în care să doresc să spun NU. Mi s-a propus, într-adevăr, la un moment dat un format pe care nu puteam să îl fac fizic, știam că nu puteam să îl duc. Le-am explicat atunci șefilor mei de ce nu aș putea și m-au înțeles perfect.”
FANATIK.RO
Locul din România unde turiștii vor ajunge mai ușor. Este spectaculos și renumit pentru izvoarele termale unice
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Ce nume extrem de rar are bebelușul lui Reghe. Nu s-a mai auzit în România. Primele declarații despre copil și un atac furibund la adresa Anamariei Prodan
GSP.RO
Cea mai frumoasă reporteră italiană n-a putut intra într-o faimoasă discotecă din Berlin, din cauza garderobei: „N-am fost refuzată niciodată!”
FANATIK.RO
Locul spectaculos din România pe care turiștii sunt înnebuniți să-l viziteze în acest moment. E un adevărat paradis
Știrileprotv.ro
Orașul din Ucraina pe care Kremlinul vrea să îl transforme într-o „zonă gri”, în care oamenii nu vor avea voie să locuiască
Unica.ro
Mesajul publicat de Cristina Ciobănașu în ziua nunții lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu. A surprins pe toată lumea!
Orangesport.ro
EXCLUSIV | Lovitura primită de "arhitectul" plecării lui Mutu de la CFR Cluj! Soţia fotbalistului a rupt tăcerea
Observatornews.ro
Cu cât a ajuns acum să se vândă celebra bancnotă emisă de BNR cu eclipsa de soare, în 1999
HOROSCOP
Horoscop 8 aprilie 2024. Peștii pot să se agite inutil sau pot să-și vadă de-ale lor, în ciuda turbulențelor care apar și par să nu se termine