ARTICLE AD BOX
15-03-2024 | 17:23
Există multe companii care cer tinerilor experiență în muncă, experiență pe care nu au cum să o acumuleze tocmai din cauza acestei cerințe.
Acumularea primei experiențe profesionale este, deci, probabil cea mai mare provocare de care tinerii se lovesc atunci când hotărăsc să intre în piața muncii. Un fel de examen de Bacalaureat, tradus în lumea profesională.
Așa că, dacă vrei să treci ”bacul”, adică podul acesta mișcător care duce către locuri unde există joburi din ce în ce mai bune pe măsură ce înaintezi în explorarea acestor locuri, atunci uite câteva opțiuni de joburi la care să aplici.
Începe cu un internship
Dacă nu ai făcut stagii de practică sau internship-uri pe perioada școlii, află că îl poți faci ca absolvent. Un internship poate să fie o experiență valoroasă care îți poate oferi oportunități de creștere personală și profesională, precum și să-ți pregătească calea pentru o carieră de succes. Poți explora diverse domenii și roluri, dezvoltând abilități precum comunicarea și rezolvarea de probleme. De asemenea, poți construi o rețea profesională și să îți crești șansele de angajare în viitor.
Internship-urile pot fi atât plătite, cât și neplătite. În mod normal, cele neplătite oferă un anumit nivel de experiență valoroasă și conexiuni sociale pentru a compensa lipsa remunerației. Legea internship-ului publicată în 2018 menționează că internship-urile trebuie remunerate.
Internshipuri la care să aplici
Internship Data Engineer, Salesforce-Consultant/Business Analist, DevOps Engineer sau un Internship în Inginerie, Servicii si Securitate la ENEL. Recrutările sunt desfășurate în diverse orașe din țară, oferind posibilitatea de a te dezvolta în cadrul unei companii mari, beneficiind de sprijinul considerabil al colegilor.
Internship în IT la General Electric. Sunt 3 programe disponibile: Infrastructură IT, System Engineer și Software Engineer. Rolurile sunt parțial remote, în București, și durează 3 luni.
Internship în banking sau un stagiu de practică în lichidări de daune auto.
Oportunități de internshipuri în vânzări&marketing, data science&IT, HR, Financiar sau Logistică în cadrul Interbrands Orbico, Sunt programe internaționale de 12 luni în FMCG.
Joburi fără experiență
Dacă ești hotărât în privința domeniului în care vrei să-ți faci debutul profesional și ești pregătit pentru un job full-time sau part-time, ai mai multe opțiuni din care poți alege.
Suport clienți. Joburile de suport sunt adesea o poartă de intrare în lumea profesională pentru mulți tineri și pentru cei care își schimbă cariera. Aceste poziții oferă oportunități excelente de a dobândi abilități esențiale în comunicare, rezolvare de probleme și gestionare a relațiilor cu clienții, chiar și fără experiență anterioară. Totodată, o limbă străină vorbită la nivel avansat poate aduce câștiguri salariale peste medie.
Vânzări. Cele mai multe joburi disponibile la nivel național sunt în vânzări. Cu programe de formare și training disponibile în multe companii, există potențialul de a avansa în carieră și de a obține câștiguri financiare substanțiale, pe lângă beneficiile unei diversități de industrii în care vânzările sunt prezente. Oportunitățile sunt și ele numeroase, de la roluri de lucrător comercial, consilier vânzări, merchandiser, asistent în vânzări sau agent de vânzări, orice alegere fiind un pas important în dezvoltarea profesională și deschiderea unor noi oportunități pe termen lung.
Marketing. Marketingul este un domeniu dinamic și creativ care oferă posibilități de inovație și expresie personală. Prin intermediul unui job în marketing, poți dezvolta abilități esențiale precum analiza pieței, comunicarea eficientă, strategiile de promovare și gestionarea brandului. De asemenea, este un domeniu care se extinde rapid în era digitală, oferind oportunități de carieră într-o varietate de industrii și sectoare. De la social media și marketing digital la publicitate și relații publice, există numeroase direcții în care te poți specializa.