Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Tornadele și ninsorile afectează SUA: 200 de zboruri anulate și mii întârziate. O persoană a murit în Texas

2 days ago 2
ARTICLE AD BOX

29-12-2024 | 13:56

zbor anulat sua Foto: Getty Images

Vremea severă a perturbat sâmbătă călătoriile efectuate în SUAncu ocazia sărbătorilor de iarnă, cu tornade mortale în sud-est şi cu ninsori abundente şi vânt puternic pe coasta de vest, întârziind sau anulând mii de zboruri în întreaga ţară.

autor

Peste 7.000 de curse aeriene au fost întârziate sâmbătă în Statele Unite, potrivit site-ului de monitorizare FlightAware, iar peste 200 de zboruri au fost anulate.

Potrivit FlightAware, aproximativ o treime din zboruri au fost întârziate pe Aeroportul Internaţional Hartsfield-Jackson din Atlanta, iar aproape jumătate din zborurile cu plecare de pe Aeroportul Internaţional Dallas/Fort Worth şi Aeroportul Intercontinental George Bush din Houston au fost întârziate.

Cel puţin 10 tornade s-au abătut sâmbătă asupra statelor Texas, Louisiana şi Mississippi din sud-estul Statelor Unite, provocând moartea unei persoane în apropiere de Houston, au anunţat Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) şi forţele de ordine locale.

„Aceste cifre vor creşte cel mai probabil", a declarat meteorologul Aaron Gleason, de la Centrul de predicţie a furtunilor din cadrul NWS.

Citește și

Un deces şi patru răniţi au fost raportate sâmbătă în Brazoria County, Texas, la aproximativ 70 de kilometri sud de Houston, potrivit Biroului şerifului din Brazoria County.

Oficialii americani spun că multe case şi şcoli au fost grav avariate sau distruse. Imaginile distribuite pe reţelele de socializare arată ruine de case împrăştiate pe zone întinse, precum şi copaci rupţi şi stâlpi de electricitate prăbuşiţi pe străzi şi pe peluze.

În vestul ţării, vânturile puternice, cu rafale de până la 240 km/h în zonele înalte ale bazinului Tahoe din California şi de 80 km/h la altitudini mai mici, afectează regiuni extinse în acest weekend şi meteorologii se aşteaptă la precipitaţii abundente de la San Francisco, în California, până la Portland, în statul Oregon.

Prognozele anticipează între 10 şi 15 centimetri de ploaie înainte de Ajunul Anului Nou şi până la 1 metru de zăpadă în regiunea Lacului Tahoe, au anunţat meteorologii americani.

„Vânturile devastatoare ar putea doborî copaci şi linii electrice. Sunt posibile pene de curent pe scară largă", a avertizat NWS.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete: SUA, deces, tornada, vreme rea,

Dată publicare: 29-12-2024 13:56

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article