Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

UE va impune tarife la importurile de cereale rusești

9 months ago 39
ARTICLE AD BOX

Taxă pentru cerealele rusești! Uniunea Europeană se pregătește să impună tarife pentru cerealele provenite din Rusia și Belarus, relatează Financial Times.

Se așteaptă ca în următoarele zile Comisia Europeană să impună o taxă de 81 de lire sterline pe tonă pentru cerealele din Rusia și Belarus, precizează FT, citând persoane familiarizate cu aceste planuri.

De asemenea, vor fi impuse tarife de 50% pentru semințele oleaginoase.

Măsura anunțată vine în contextul în care fermierii din Polonia, Ungaria și Slovacia, toate membre ale UE, solicită modificarea restricțiilor impuse de planul Green Deal al UE pentru combaterea schimbărilor climatice.

De asemenea, agricultorii solicită reimpunerea taxelor vamale la importurile de produse agricole din Ucraina, după o decizie a UE din 2022 de a renunța la taxele vamale pentru importurile de alimente ucrainene. Fermierii din UE susțin că aceste importuri le subminează prețurile.

Premierul polonez Donald Tusk a cerut, de asemenea, interzicerea de către UE a importurilor de produse agricole din Rusia și Belarus.

Financial Times subliniază că cel mai probabil comisarul european pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis va opta pentru tarife vamale în loc de sancţiuni, având în vedere că tarifele vamale nu necesită aprobarea unanimă a capitalelor statelor membre, cum este cazul cu sancţiunilor. Măsurile vor permite în continuare produselor din Rusia şi Belarus să tranziteze prin UE în drum spre Africa şi Asia.

Blocul comunitar produce în fiecare an peste 300 de milioane de tone de cereale şi oleaginoase, fiind un exportator net de oleaginoase, astfel că nu are nevoie de importuri din Rusia şi Belarus.

Un oficial european a spus că preţurile la cereale sunt la minimul ultimilor patru ani iar Rusia este „foarte competitivă pe piaţa cerealelor şi pune presiuni semnificative”.

Sursele citate de Financial Times au precizat că tarifele vamale vor fi impuse la nivelul maxim permis în conformitate cu normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Este posibil ca Rusia să riposteze dar Moscova a interzis deja majoritatea importurilor de produse alimentare din UE iar multe companii europene din acest sector au plecat din Rusia în ultimii ani.

Post Views: 2

Read Entire Article