ARTICLE AD BOX
Lou Conter a devenit din ce în ce mai slab în ultimele luni și a fost spitalizat timp de 10 zile în luna februarie. Apoi s-a întors acasă, unde a și murit.
Lou Conter era ultimul supraviețuitor de pe nava de luptă USS Arizona, care a explodat și s-a scufundat în timpul atacului armatei japoneze de la Pearl Harbor, din 7 decembrie 1941.
În urma atacului care a făcut ca Statele Unite să intre în al Doilea Război Mondial, nava Arizona a pierdut 1.177 de marinari, aproape jumătate dintre cei uciși la Pearl Harbor.
Conter și-a amintit cum o bombă a pătruns în puntea de oțel a navei la 13 minute de la atac și a declanșat peste 450.000 de kilograme de praf de pușcă depozitat în cală.
Potrivit acestuia, explozia a ridicat cuirasatul la 9 până la 12 metri din apă. „Băieții fugeau din foc și încercau să sară în apă prin părțile laterale. Peste tot marea ardea din cauza petrolului (n.r. -scurs din navă)”, rememora, în 2008, Lou Conter.
A participat la 200 de misiuni de luptă
După atacul de la Pearl Harbor, Conter a mers la școala de aviație și a participat la 200 de misiuni de luptă în Pacific cu o escadrilă „Black Cats”, avioane vopsite în negru care efectuau pe timpul nopții bombardamente asupra submarinelor și a altor ținte inamice.
Recomandări
EXCLUSIV. Salariile de la Curtea Constituțională continuă să crească. Șeful instituției are un venit lunar de 63.647 de lei, cu 22.500 mai mult față de martie 2023
În 1943, el și echipajul său au fost doborâți în apele de lângă Noua Guinee și au fost nevoiți să evite rechinii. Un marinar și-a exprimat îndoiala că vor supraviețui, dar Conter l-a contrazis categoric.
„Nu intrați niciodată în panică în nicio situație. „Supraviețuiește” este primul lucru pe care îl spui. Nu intra în panică sau ești mort”, a transmis Lou Conter.
La sfârșitul anilor 50, timp de un deceniu, a pregătit piloții și marinarii cum să supraviețuiască dacă sunt doborâți în junglă sau capturați de inamici. Unii dintre elevii săi au folosit cele învățate în Vietnam, după ce au ajuns prizonieri de război.
După decesul lui Conter au mai rămas 19 supraviețuitori ai atacului de la Pearl Harbor, a anunțat Kathleen Farley, președinta statului California al Fiilor și fiicelor Supraviețuitorilor de la Pearl Harbor.
FOO: Profimedia
FANATIK.RO
Destinația ieftină adorată de români unde poți merge în vacanță cu bani puțini. Cât costă un sejur de 7 nopți aici
Viva.ro
Incredibil! Cum arată Loredana Groza, în realitate. Anca Țurcașiu a postat o fotografie cu ea, fără niciun filtru
Libertateapentrufemei.ro
Carmen Rădulescu a pus tunurile pe Loredana Groza: «Acum nici bună ziua nu știe să dea». Ce s-a întâmplat între ele în trecut
GSP.RO
Mircea Sandu și-a cumpărat 3 apartamente în Monte Carlo. Cui le-a împărțit
FANATIK.RO
Capitala europeană sub care se află tuneluri cu milioane de schelete. Ce s-a întâmplat, de fapt, aici
Știrileprotv.ro
Un bărbat din Suceava și-a dezgropat prietenul mort pentru că l-a visat și i-ar fi spus că este încă viu
Unica.ro
Meghan Markle, în vizită la un spital de copii, într-o ținută de mii de dolari! Pozele au stârnit discuții aprinse!
Orangesport.ro
Acuzat că a uitat limba română, Răducioiu spune adevărul din spatele episodului bizar: "Evident că lumea a rămas şocată. Nu am vrut să jignesc" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Patrocle, câinele căutat de sute de bucureşteni, a fost găsit. A supravieţuit cu ajutorul câtorva maidanezi care s-au transformat în fraţii lui
HOROSCOP
Horoscop 3 aprilie 2024. Fecioarele se răzgândesc cu privire la multe lucruri, dar nu e suficient, va trebui să pună altceva în locul planurilor actuale