Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Un bar brazilian a devenit o atracţie turistică după o vizită surpriză a cântăreţului Bruno Mars

6 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

22-12-2024 | 15:41

bruno mars Getty

În Brazilia, unde oamenii îi spun cu afecţiune "Bruninho", cântăreţul american Bruno Mars, un star al industriei muzicale, a contribuit la transformarea unui mic bar fără pretenţii într-o adevărată atracţie turistică.

autor

"Bruninho a venit aici!" se poate citi pe un panou plasat pe faţada vopsită în alb şi roşu a Lacador, un "boteco", unul dintre acele baruri în care brazilienilor le place să bea o bere.

Modestul local din cartierul Cachoeirinha, la câţiva kilometri distanţă de stadionul Mineirao, unde interpretul cântecului "Uptown funk" a susţinut un concert în noiembrie în Belo Horizonte, al treilea oraş ca mărime a populaţiei din Brazilia, a căpătat acum o nouă dimensiune.

"Era într-o dimineaţă de marţi, discutam în faţa uşii de intrare cu câţiva prieteni, când trei bărbaţi foarte masivi au coborât dintr-o maşină neagră şi m-au întrebat dacă aici se vinde bere", a declarat Ronaldo Teixeira, proprietarul barului Lacador.

Citește și

Iar atunci când a patra persoană a coborât din vehicul, purtând o şapcă şi un tricou galben-verde în culorile drapelului Braziliei, cu o alură mai puţin impunătoare decât a celorlalţi trei, acest comerciant de 62 de ani l-a recunoscut imediat pe "Bruninho".

"S-a aşezat la masă şi mi-a spus într-un amestec de portugheză şi spaniolă, ceva de genul următor: 'Cheamă-i pe băieţi'", a povestit proprietarul barului.

"Am strigat imediat: 'Veniţi, ne cheamă să facem o poză!'. Oameni din tot cartierul au venit aici, iar el a început să danseze şi noi l-am urmat. A fost genial!", a adăugat el, reproducând gesturile acelei coregrafii improvizate şi zâmbind cu gura până la urechi.

Scena a fost imortalizată într-un videoclip din care un fragment a fost publicat la scurt timp după aceea pe contul oficial de Instagram al starului american, un artist care a câştigat 15 premii Grammy.

Cutie de bere "intactă"

A fost o reclamă nesperată pentru Lacador şi o adevărată mană cerească pentru proprietarul său, care a deschis acest bar în urmă cu doi ani, după ce a fost nevoit să închidă o măcelărie pe care o administra de peste două decenii, din cauza datoriilor care se acumulau tot mai mult.

"A devenit un loc turistic, primim mulţi clienţi noi, oameni veniţi din alte oraşe, de toate vârstele, fani ai lui Bruno", a explicat Ronaldo Teixeira.

El primeşte această clientelă într-un spaţiu renovat complet, graţie lucrărilor finanţate de marca de bere servită de Bruno Mars în barul Lacador.

Ca o anecdotă, "Bruninho" nu a deschis niciodată cutia de bere, care a fost păstrată de atunci "intactă", ca o comoară, de proprietarul localului.

De asemenea, el a agăţat pe perete, într-o o ramă roşie, o fotografie de mari dimensiuni care îl prezintă alături de starul american, ambii bărbaţi având braţul drept ridicat spre cer, o postură preferată a artistului.

Bruno Mars, în vârstă de 39 de ani, nu şi-a ascuns niciodată dragostea faţă de Brazilia, o ţară pe care a vizitat-o deja cu ocazia a patru turnee.

Iar publicul brazilian îi împărtăşeşte sentimentele: artistului i-a fost oferit, simbolic, un cod numeric personal deţinut de cetăţenii celei mai mari ţări din America Latină.

"După mai mult de o lună petrecută în Brazilia, nu voi mai fi niciodată acelaşi", a scris celebrul cântăreţ pe Instagram, într-un mesaj care însoţeşte un videoclip ce conţine cele mai marcante momente din turneul său recent, inclusiv imagini cu vizita sa în barul Lacador.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete: brazilia, bar, atractie turistica, bruno mars,

Dată publicare: 22-12-2024 15:41

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Recomandări

 ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Stiri Politice

Klaus Iohannis, după consultările politice: ”Negocierile pentru găsirea unei ecuații guvernamentale solide, spre finalizare”

Preşedintele Klaus Iohannis a convocat, duminică, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele parlamentare, în vederea desemnării unui candidat pentru funcţia de prim-ministru.  

 ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Stiri Politice

Lasconi, după consultările cu Iohannis: ”Nu are legitimitatea de a mai sta în vârful statului”. ”Suntem în război hibrid”

Elena Lasconi a declarat după consultările de la Cotroceni că Iohannis ”nu are legitimitatea morală, nici legală de a mai sta în vârful statului român”. Președinta USR i-a cerut lui Klaus Iohannis să-și dea demisia.

 PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Stiri Politice

Paradoxul liberal: PSD l-ar accepta pe liberalul Crin Antonescu candidat la prezidențiale, PNL se gândește la Nicușor Dan

Liberalul Crin Antonescu este varianta cea mai vehiculată pentru poziția de candidat comun al alianței PSD-PNL-UDMR-minorități la alegerile prezidențiale. Paradoxal, însă, nominalizarea sa este întârziată pentru că PNL ar înclina și spre Nicușor Dan.

Read Entire Article