ARTICLE AD BOX
Intră acum și în grupul de
În dimineața zilei de 20 decembrie 2024, în jurul orei 07:50, un accident rutier grav a avut loc pe DJ 178F, pe raza comunei Frătăuții Vechi.
Astfel, un localnic în vârstă de 32 de ani conducea un excavator marca Komatsu dinspre satul Măneuți către Frătăuții Vechi.
După o curbă la dreapta, acesta a observat un bărbat oprit pe partea dreaptă a drumului, lângă o bicicletă. În momentul în care s-a apropiat, biciclistul, un bărbat în vârstă de 65 de ani, s-a dezechilibrat și a căzut în fața utilajului.
Conducătorul utilajului a încercat să evite impactul, virând brusc spre stânga, însă roțile din dreapta ale excavatorului au trecut peste biciclist. În urma accidentului, biciclistul a decedat pe loc. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Rădăuți pentru efectuarea necropsiei.
Investigațiile ulterioare au scos la iveală mai multe nereguli, respectiv că excavatorul marca Komatsu nu era înmatriculat sau înregistrat pentru circulație pe drumurile publice, șoferul nu deținea permis de conducere corespunzător categoriei necesare pentru acest tip de vehicul, iar utilajul i-a fost încredințat de administratorul firmei, pentru deplasarea pe drumul public.
Conducătorul utilajului a fost testat atât cu aparatul etilotest, cât și cu aparatul drugtest, rezultatele fiind negative.
Procurorul de caz a fost informat, iar în acest stadiu al anchetei nu a dispus măsuri preventive împotriva conducătorului utilajului și în funcție de rezultatele cercetărilor, se vor decide eventualele măsuri suplimentare.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea mai multor infracțiuni: Ucidere din culpă, Punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și Conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Intră acum și în grupul de