ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Mapamond › Un om al străzii a moştenit 42.000 de euro, dar i-a pierdut în gară. Ce s-a întâmplat după: „Tremura de bucurie”
Bărbatul s-a îmbătat de fericire după ce a primit moștenirea / sursă foto: Getty Images
Un om al străzii, care a moştenit o importantă sumă de bani, s-a îmbătat şi şi-a pierdut banii într-o gară din Germania, conform unui anunţ făcut sâmbătă de poliţia federală, transmite duminică DPA, potrivit Agerpres.
Personalul companiei feroviare Deutsche Bahn a descoperit, joi seară, o bicicletă electrică nouă, un telefon mobil, o valiză şi o sacoşă în perimetrul gării Schwandorf, în Bavaria. Poliţia a intervenit şi a examinat obiectele găsite. În interiorul sacoşei a fost găsită suma de aproximativ 42.000 de euro.
Poliţiştii au contactat apoi un om al străzii pe care l-au condus cu o seară înainte la un adăpost, după ce l-au găsit în stare de ebrietate şi au aflat că obiectele găsite îi aparţineau acestuia.
Bărbatul în vârstă de 50 de ani a povestit că a moştenit banii şi că a fost atât de fericit încât şi-a cumpărat o bicicletă şi apoi s-a îmbătat.
„Tremura de bucurie”, spun autoritățile. El le-a mulţumit poliţiştilor pentru că i-au recuperat banii şi bunurile, mai notează DPA.