ARTICLE AD BOX
Potrivit fostului polițist Marian Răduinea, procurorul s-a tamponat miercuri cu o mașină, pentru că nu a păstrat distanța, în jurul orei 13:15, pe Bulevardul Mihai Viteazu din Sibiu.
La fața locului a sosit un echipaj de Poliție Rutieră, care l-a transportat la sediul Biroului Rutier pe procurorul Stoina.
„Acolo «i s-a sugerat» să nu efectueze testarea pentru alcool și să vină în termenul legal de 24 de ore! Procurorul «s-a conformat», a venit azi (n.r. – joi), dar nici azi nu a fost testat cu aparatul etilometru, probabil a suflat altcineva în acel aparat sau nu s-a mai menționat nicio testare!”, a scris Marian Răduinea, în descrierea care însoțește înregistrarea audio cu afirmațiile procurorului.
„Am fost la poliție, au fost nu drăguți, ci foarte drăguți”
„Am fost căscat și am dat în unul. Eu presupun, tu ești profesionist. Eu presupun că nu a avut frâna călcată, a intrat în următorul și a mai dat într-unul. Dar nu am avut viteză, să știi. Efectiv am schimbat privirea și a frânat coloana”, spune procurorul în discuția telefonică pe care o poartă cu Răduinea.
Întrebat de ce polițiștii nu au făcut procesul-verbal în ziua accidentului, procurorul spune:
„Nu este vina lor. Eram băut. Și mi-au dat colegii 24 de ore. Am fost la poliție, au fost drăguți. Nu drăguți, foarte drăguți. Mi-au mutat mașina și m-au întrebat «Sunteți de acord să mergeți cu noi? Da, cum să nu»”, mai recunoaște procurorul.
Recomandări
REPORTAJ Cum văd viitorul oamenii din Roșia Montană: „UNESCO este un lucru foarte pozitiv, dar se poate face și minerit”
Mai departe, procurorul admite că, ajuns la secție, nu a fost testat la alcool.
„Dacă-ți spun ce s-a întâmplat s-ar putea să bubuie prin presă. Nu m-au testat. A ieșit zero. Nu, nu mi-a pus în bot. Se pare că sunt de notorietate că sunt bețiv (râde). Ți-a plăcut? (râde) Nu am suflat, să știi”, mai spune acesta.
IPJ Sibiu: A fost declanșată o anchetă internă
Înregistrarea a ajuns în atenția Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, care a anunțat că s-a deschis o anchetă internă.
„Având în vedere informațiile apărute în social media referitor la modul de protocolare de către polițiștii rutieri a unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu a fost declanșată o anchetă internă în vederea verificării tuturor aspectelor incidente acestui caz, urmând ca în funcție de rezultat să fie dispuse măsurile legale în consecință!”, a anunțat IPJ Sibiu.
FANATIK.RO
Alertă pentru utilizatorii Android. Noul virus care intră direct în aplicațiile bancare de pe telefon
Viva.ro
Drama regretatului Nae Lăzărescu: ”Fiul meu era pe masă mort, eu aveam spectacol...”. Actorul a murit singur, într-o sărăcie lucie
Libertateapentrufemei.ro
Ana Violeta Bănică, primele poze cu iubitul. Fiica Andreei Marin e îndrăgostită și radiază. Cine e norocosul care o sărută
GSP.RO
Un fost mare fotbalist român explică de ce nu i-a cumpărat fiicei lui o mașină mai scumpă: „Nu a făcut nimic. Trebuie să meriți, să muncești”
FANATIK.RO
De ce să nu dai niciodată banii din mână în mână. Greșeala pe care multe persoane o fac
Știrileprotv.ro
Metoda ingenioasă a unui șofer care își găsea mereu locul plătit ocupat de vecin: „Soția mea a cumpărat asta”
Unica.ro
Wow, cum arată casa Daianei Anghel și a lui Sorin Gonțea! Câștigătorii Power Couple locuiesc într-o vilă de lux din Brașov! FOTO din interior
Orangesport.ro
Cum a fost prins Daniel Niculae! Cei implicaţi nici nu şi-au dat seama ce se întâmplă, înainte de a fi "săltaţi" | EXCLUSIV
Observatornews.ro
Un procuror din Sibiu se laudă că a condus băut și a fost iertat de poliţişti. Discuția halucinantă, înregistrată: "Foarte drăguţi. Nu m-au testat"
HOROSCOP
Horoscop 15 martie 2024. O zi complicată pentru Vărsători, Peștii au probleme în familie