Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Uniunea Europeană acordă Egiptului mai multe miliarde de euro, pentru a stopa fluxurile de migranţi către Europa

7 months ago 34
ARTICLE AD BOX

18-03-2024 | 08:11

Rafah, Egipt AFP

Uniunea Europeană a anunţat că va acorda 7,4 miliarde de euro Egiptul, ca parte a eforturilor de a stopa fluxurile de migranţi către Europa, care au fost criticate de grupurile de drepturi, transmite Reuters, potrivit News.ro.

autor

Acordul, care ridică relaţia Uniunii Europene cu Egiptul la ”un parteneriat strategic”, a fost anunţat în timp ce o delegaţie de lideri a vizitat Cairo.

Acesta este conceput pentru a stimula cooperarea în domenii precum energia regenerabilă, comerţul şi securitatea, oferind, în acelaşi timp, granturi, împrumuturi şi alte finanţări în următorii trei ani, pentru a sprijini economia Egiptului.

Finanţarea propusă include 5 miliarde de euro în împrumuturi concesionale şi investiţii de 1,8 miliarde de euro, potrivit unui rezumat al planului publicat de UE.

În plus, 600 de milioane de euro ar fi furnizate sub formă de granturi, inclusiv 200 de milioane de euro pentru gestionarea problemelor legate de migraţie.

Citește și

Guvernele europene s-au îngrijorat de mult timp de riscul instabilităţii în Egipt, o ţară cu 106 milioane de locuitori care are dificultăţi să atragă valută şi unde problemele economice au împins un număr tot mai mare de persoane să migreze în ultimii ani.

Inflaţia s-a apropiat de maxime record şi mulţi egipteni spun că au probleme să se descurce. În ultima lună, însă, presiunea financiară asupra guvernului s-a diminuat, deoarece Egiptul a încheiat un acord record pentru investiţii din Emiratele Arabe Unite, şi-a extins programul de împrumuturi cu FMI şi şi-a devalorizat puternic moneda.

Diplomaţii spun că importanţa strategică a Egiptului a fost subliniată de războiul din Gaza, unde Egiptul încearcă să medieze între Israel şi Hamas şi să sporească livrările de ajutor umanitar, şi de conflictul din Sudanul vecin, care a creat cea mai mare criză de strămutare de populaţie din lume.

Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a condus duminică la Cairo o întâlnire a delegaţiei cu preşedintele Abdel Fattah al-Sisi, care i-a inclus şi pe premierii italian, grec, austriac şi belgian şi pe preşedintele cipriot.

Ministrul egiptean de finanţe a declarat că guvernul a alocat un total de 20 de miliarde de dolari în sprijin multilateral, după ce şi-a mărit programul de împrumut şi reformă economică cu FMI.

Cea mai mare parte a finanţării UE este recent alocată şi a fost elaborată în strânsă cooperare cu FMI, 1 miliard de euro din finanţarea împrumutului ”macrofinanciar” urmând să fie acordată în acest an, a declarat un înalt oficial al Comisiei Europene.

Cele 4 miliarde de euro rămase vor fi supuse aprobării parlamentului european, a adăugat oficialul.

Oficialii egipteni susţin că Egiptul merită recunoaştere pentru că a oprit în mare măsură migraţia neregulată de pe coasta sa de nord, din 2016, deşi a existat o creştere a numărului de egipteni care încearcă să treacă în Europa prin Libia, iar Uniunea Europeană oferă deja sprijin pentru reducerea acestor fluxuri.

În ultimele luni, insulele greceşti Creta şi Gavdos au înregistrat o creştere mare a sosirilor de migranţi - mai ales din Egipt, Bangladesh şi Pakistan, stârnind îngrijorări cu privire la o nouă rută de contrabandă mediteraneană.

Activiştii au criticat sprijinul occidental pentru Sisi, care a ajuns la putere în urmă cu un deceniu, după ce a condus răsturnarea primului lider al Egiptului ales democratic. O represiune a cuprins dizidenţii din spectrul politic, în timp ce statul şi armata şi-au extins controlul asupra economiei, despre care oamenii de afaceri şi analiştii spun că a împiedicat reformele structurale cerute de FMI.

Susţinătorii lui Sisi afirmă că sunt necesare măsuri de securitate pentru a stabiliza Egiptul şi a deschide calea pentru asigurarea unor drepturi sociale precum locuinţe şi locuri de muncă.

UE spune că parteneriatul său extins cu Egiptul are menirea de a promova democraţia şi libertăţile, dar mişcările sale de a oferi finanţare în schimbul limitării migraţiei în alte ţări, inclusiv în Tunisia, s-au confruntat cu obstacole şi critici.

”Planul este acelaşi cu acordurile viciate ale UE cu Tunisia şi Mauritania: opriţi migranţii, ignoraţi abuzurile”, a spus Human Rights Watch despre planul de consolidare a legăturilor cu Egiptul şi de a oferi noi finanţări.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: News.ro

Etichete: uniunea europeana, egipt, migratie,

Dată publicare: 18-03-2024 08:11

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article