Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

USR anunță că nu va vota Guvernul Ciolacu și nu va susține candidatura lui Crin Antonescu la Cotroceni

4 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Antena 3 CNN Politică USR anunță că nu va vota Guvernul Ciolacu și nu va susține candidatura lui Crin Antonescu la Cotroceni

Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR. Foto: Facebook/ Ionuț Moșteanu

USR nu va vota Cabinetul Ciolacu şi în acest moment nu există o şansă să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţia României, a anunţat, luni, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

„Crin Antonescu a mai fost împreună cu PSD acum mulţi ani de zile, vreo 12 ani. Crin Antonescu, pe vremea când era preşedintele PNL, a fost fondatorul primului USL. Deci, nu văd nimic nou sau straniu. Au mai trecut 12 ani între timp şi iată din nou PNL - PSD mai hotărâţi ca niciodată în momentul ăsta”, a afirmat Moşteanu.

El a adăugat că Elena Lasconi a fost desemnată candidatul USR la prezidenţiale.

„Elena Lasconi este preşedinta USR, este desemnată candidatul USR la alegerile prezidenţiale, este candidatul pro-european care a luat cele mai multe voturi pe 24 noiembrie: peste 1.700.000 voturi. (...) Toate partidele fac măsurători, evaluări, studii sociologice. Este normal, este parte din politică, parte din strategia politică şi noi avem, facem în continuare, au şi celelalte partide şi, în funcţie de asta, ne stabilim strategia în perioada care urmează. Este foarte important să avem un calendar cât mai scurt de alegere a preşedintelui, un calendar previzibil, care să întoarcă România pe calea democratică normală, să-i întoarcă pe români la urne pentru a-şi alege preşedintele", a susţinut Ionuţ Moşteanu.

Întrebat dacă există vreo şansă ca USR să-l susţină pe Crin Antonescu, Moşteanu a răspuns: „Nu, în momentul ăsta nu văd această şansă".

„USR nu va vota Guvernul Ciolacu", a menţionat Ionuţ Moşteanu, întrebat în legătură cu acest aspect.

Întrebat dacă, în situaţia în care Nicuşor Dan are mai multe şanse să câştige, USR îi va cere Elenei Lasconi să facă un pas în spate, Moşteanu a transmis că nu vrea să facă scenarii.

„Nu vreau să fac eu scenarii acum, dacă şi cu parcă, ce se întâmplă în viitor. O să fie decizii de partid. Suntem oameni politici care vrem binele României. Întotdeauna am făcut, de ani de zile de când e USR în politică, numai ceea ce am crezut noi că e bine şi că duce România înainte, aşa o să facem şi de acum încolo. Nu pot să mă antepronunţ acum pe scenariul ipotetic, o să vedem ce se întâmplă şi ce ne rezervă viitorul, o să vedem cum arată şi cât de solide sunt şi cifrele despre care tot vorbeşte toată lumea şi vă aduc aminte de studiile pe care le aveau partidele în 24 noiembrie, înainte de turul întâi, şi s-a dovedit că, practic, sociologia din 2024 în România a rămas destul de în urmă. Atunci foarte, foarte puţini au putut să estimeze rezultatul alegerilor turnului întâi. O să vedem, şi cred că şi cei care fac studii sociologice au învăţat ceva din asta, cât de repede se repliază şi îşi remodelează sau îşi schimbă modelele după care lucrează pentru a fi mai aproape de realitatea politică, de opţiunile românilor", a explicat Moşteanu.

Luni, Parlamentul va acorda votul de învestitură pentru guvernul Ciolacu 2. În plenul Parlamentului, guvernul propus se bazează pe voturile celor trei partide - PSD, PNL, UDMR și pe cel al celor 19 parlamentari ai minorităților naționale. În total, pe hârtie, sunt 246 de voturi, cu 12 voturi mai mult decât majoritatea necesară de 234. Liderii celor trei partide au nevoie de votul tuturor parlamentarilor care au depus jurământul vineri și sâmbătă și pe de cel al deputaților minorităților pentru a nu avea emoții că noul guvern va trece.

Read Entire Article