Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Usturoi la borcan – metode de a conserva usturoiul. Cum se prepară cea mai bună pastă de usturoi

2 hours ago 2
ARTICLE AD BOX

20-09-2024 | 15:35

usturoi la borcan mujdei Shutterstock

Usturoiul la borcan este o metodă excelentă de a conserva acest superaliment pentru a te bucura de aroma și beneficiile sale pe tot parcursul anului.

autor

Fie că este conservat în ulei, oțet sau murat, usturoiul la borcan nu doar că își păstrează proprietățile nutritive, dar adaugă și un plus de savoare mâncărurilor tale preferate. Acesta nu trebuie să lipsească din cămara de conserve pentru iarnă a unei gospodine. 

Beneficiile usturoiului

Usturoiul este cunoscut pentru numeroasele sale beneficii pentru sănătate, fiind bogat în vitamine, minerale și antioxidanți. Printre principalele sale avantaje se numără:

· Consumul regulat de usturoi ajută la combaterea infecțiilor și la întărirea imunității.

· Usturoiul poate reduce tensiunea arterială și nivelul colesterolului, contribuind la sănătatea cardiovasculară.

Citește și

· Datorită compușilor săi activi, usturoiul poate reduce inflamațiile din corp.

· Protejează celulele împotriva efectelor radicalilor liberi, prevenind îmbătrânirea prematură.

Prin conservarea usturoiului la borcan, nu doar că îți prelungești accesul la aceste beneficii, dar și păstrezi o parte din proprietățile sale terapeutice.

Usturoi murat la borcan

Ingrediente:

· 4 căpățâni de usturoi

· 150 ml oțet

· 150 ml vin alb

· 1 linguriță de sare

· 1 linguriță de zahăr sau miere

· piper

Desfă căpățânile de usturoi și curăță cățeii. Spală-i bine și lasă-i să se usuce complet. Într-o cratiță, combină oțetul, vinul alb, sarea, mierea (sau zahărul). Adu soluția la punctul de fierbere la foc mediu, amestecând până când sarea și mierea se dizolvă complet.

Între timp, sterilizează borcanele în care vei conserva usturoiul, spălându-le și fierbându-le timp de 10-15 minute.

Când amestecul de oțet a dat în clocot, pune în oală cățeii de usturoi pentru un minut. Ulterior scoate usturoiul cu o paletă din oală si punei în borcane asezandu-i cu mâna. Condimentează borcanele cu condimentele favorite – mentă, bucuioc, piper, frunze de dafin.

Toarnă amestecul fierbinte de oțet și vin peste usturoi, asigurându-te că acoperi complet cățeii. Sigilează borcanele cu capace sterilizate.

Lasă borcanele să se răcească la temperatura camerei, apoi depozitează-le într-un loc răcoros și întunecat. Usturoiul va fi gata de consum după aproximativ două săptămâni.

Usturoi în ulei la borcan

Ingrediente:

· 4 căpățâni de usturoi

· Ulei de floarea soarelui sau ulei de măsline

· 1 linguriță de sare

· 1 linguriță de zahăr sau miere

· piper

· oregano

· busuioc

Dacă preferi usturoiul în ulei, urmează pașii de la rețeta anterioară până în punctul în care așezi cățeii în borcane. După ce usturoiul murat s-a răcit, poți turna ulei de măsline sau de floarea-soarelui peste usturoi în borcan, acoperind complet cățeii. Păstrează-l la frigider și folosește-l în salate sau alte preparate.

Usturoi cu sare la borcan

Punerea usturoiului în borcan cu sare pentru iarnă este o metodă tradițională de conservare care menține aroma intensă și proprietățile benefice ale usturoiului pe termen lung. Această metodă este simplă, eficientă și nu necesită adăugarea de oțet sau alte lichide de conservare. Sarea absoarbe umiditatea și previne dezvoltarea bacteriilor, păstrând usturoiul proaspăt pentru luni de zile.

Ingrediente:

· 500 g căței de usturoi curățați

· 250 g sare grunjoasă

· Borcane sterilizate

Curăță cățeii de usturoi, îndepărtând complet coaja. Spală-i ușor sub apă rece și lasă-i să se usuce bine pe un prosop curat.

Pregătește borcanele spălându-le bine și sterilizându-le prin fierbere sau în cuptor la temperatură înaltă timp de 10-15 minute. Lasă-le să se usuce complet înainte de a pune usturoiul.

În borcanul sterilizat, pune un strat de sare grunjoasă pe fund, apoi un strat de căței de usturoi. Continuă să alternezi straturile de usturoi și sare până umpli borcanul. Asigură-te că ultimul strat este de sare, acoperind complet usturoiul. Închide borcanul cu un capac ermetic. Depozitează-l într-un loc răcoros și întunecat, cum ar fi cămara.

Pastă de usturoi la borcan

Pasta de usturoi la borcan este o modalitate excelentă de a păstra aroma intensă a usturoiului și de a-l avea mereu la îndemână pentru gătit. Este perfectă pentru adăugarea rapidă în sosuri, supe, tocane sau marinări.

Ingrediente:

  • 500 g căței de usturoi curățați
  • 100 ml ulei de măsline sau de floarea-soarelui
  • 1 linguriță de sare
  • suc de lămâie

Curăță cățeii de usturoi. Dacă folosești cantități mari, poți folosi metode rapide, precum agitarea usturoiului în borcan pentru a desprinde coaja. Pune usturoiul curățat într-un blender. Adaugă sarea și uleiul de măsline, apoi amestecă până obții o pastă fină și omogenă. Dacă dorești să previi oxidarea și decolorarea usturoiului, poți adăuga câteva picături de suc de lămâie.

Spală borcanele bine și sterilizează-le prin fierbere timp de 10-15 minute. Lasă-le să se usuce complet înainte de a pune pasta de usturoi.

Pune pasta de usturoi în borcane sterilizate, lăsând puțin spațiu în partea de sus. Acoperă fiecare borcan cu un strat subțire de ulei de măsline pentru a sigila pasta și a preveni contactul cu aerul.

Dacă preferi o pastă mai fină, adaugă mai mult ulei și procesează usturoiul mai mult timp. Sarea joacă rolul de conservant, dar ajustează cantitatea după gustul tău.

Asigură-te că borcanele și usturoiul nu intră în contact cu aerul pentru a evita dezvoltarea bacteriilor, mai ales în cazul usturoiului conservat în ulei.

Usturoi la blender – cum se face

Usturoiul la blender este o metodă rapidă și eficientă de a transforma usturoiul crud într-o pastă fină, pe care o poți folosi în diverse preparate sau o poți conserva la borcan. Această tehnică economisește timp și îți permite să ai mereu la îndemână usturoi gata preparat pentru gătit.

Pune usturoiul curățat în vasul blenderului. Adaugă uleiul de măsline și sarea. Uleiul ajută la crearea unei paste mai omogene și contribuie la conservare. Ai grijă să adaugi uleiul treptat.

Blendează usturoiul la viteză mare până când obții o pastă fină și omogenă. Dacă dorești o consistență mai lichidă, poți adăuga treptat mai mult ulei. Dacă vrei să previi decolorarea usturoiului, poți adăuga câteva picături de suc de lămâie.

Oprește blenderul din când în când pentru a verifica textura. Amestecă cu o spatulă dacă este necesar pentru a te asigura că toți cățeii de usturoi sunt complet pasați.

Usturoiul poate oxida și își poate schimba ușor culoarea, dar adăugarea sucului de lămâie poate preveni acest lucru. Poți ajusta cantitatea de ulei în funcție de preferințele tale. Mai mult ulei va oferi o pastă mai fină și mai cremoasă.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: StirilePROTV

Etichete: usturoi, pasta,

Dată publicare: 20-09-2024 15:35

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article