ARTICLE AD BOX
18-01-2025 | 20:01
Vicepremierul croat Josip Dabro a demisionat, sâmbătă, după ce în presa locală a apărut o înregistrare video cu el trăgând cu arma dintr-o maşină în mişcare, relatează Politico.
Dabro, care a fost şi ministru al agriculturii, a confirmat vineri autenticitatea înregistrării şi a prezentat scuze pentru acţiunile sale, despre care a spus că au fost „rezultatul unui moment de nepăsare”.
El a susţinut că înregistrarea a fost făcută cu câţiva ani înainte, înainte de a ocupa vreo funcţie în guvern, şi că a fost vorba de un atac politic din partea unui fost prieten, devenit rival, căruia i-a trimis înregistrarea video.
El a susţinut, de asemenea, că arma era încărcată cu gloanţe oarbe şi înregistrată legal şi că în niciun moment nu a pus în pericol siguranţa sau proprietatea cuiva.
Ministar Josip Dabro puca iz pištolja kroz prozor pic.twitter.com/EHDiGj4C9Y
— Maxportal.hr (@mmarko631) January 17, 2025Câteva ore mai târziu, Dabro şi-a anunţat demisia „din motive morale”, într-o postare pe Facebook.
„Deşi sunt pregătit să-mi continui lupta pentru îmbunătăţirea sectorului pe care l-am condus, sunt conştient că circumstanţele în care mă aflu creează o povară suplimentară atât pentru guvern, cât şi pentru partidul meu”, a scris el. „Ca om responsabil şi funcţionar public, consider că situaţia mea personală nu trebuie să distragă atenţia de la priorităţile-cheie ale guvernului şi ale sectorului”, a precizat Dabro.
Biroul prim-ministrului Andrej Plenković a confirmat că lui Dabro i s-a cerut să demisioneze vineri seara şi că acesta urma să fie eliberat din funcţie sâmbătă.