Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

VIDEO//Pasarela „arcurilor rupte” din Ițcani a devenit pericol public. Un sucevean a colectat în câteva zile o sacoșă de arcuri rupte și alte piese căzute de la autovehicule

4 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Intră acum și în grupul de

În cartierul Ițcani din municipiul Suceava, pasarela care traversează liniile de cale ferată a devenit un simbol al nemulțumirilor și un pericol real pentru șoferi. Marius Marițanu, șofer profesionist și instructor auto, trage un semnal de alarmă cu privire la starea precară a acestei structuri reabilitate complet în urmă cu doar nouă ani.

Pasarela a fost reabilitată în mandatul fostului primar al Sucevei, Ion Lungu, care, în momentul inaugurării lucrărilor, declara că structura va rezista cel puțin 40 de ani. „S-a lucrat profesionist, atât la calea de rulare, cât și la structura de dedesubt, folosind piese hidraulice moderne. Sunt convins că acest pasaj va rezista decenii întregi”, spunea atunci primarul. Totuși, realitatea pare să infirme aceste promisiuni. După mai puțin de un deceniu, pasarela prezintă probleme grave, iar șoferii care o traversează își asumă riscuri serioase.

Marius Marițanu a numit pasajul „al arcurilor rupte” după ce, în doar trei zile, a colectat o sacoșă plină cu componente auto – arcuri rupte și alte piese avariate – găsite pe pasarelă. Potrivit acestuia, problema majoră este reprezentată de cele 19 rosturi de dilatație, unde diferențele de nivel afectează grav vehiculele. „Mașinile trec printr-un adevărat test de rezistență aici. În mod clar, acest pasaj este un pericol pentru autovehicule, dar și pentru structura în sine a podului”, a explicat Marițanu.

Mai mult decât o problemă pentru vehicule, starea pasarelei ridică și îngrijorări legate de siguranța generală. Marius Marițanu avertizează că vibrațiile cauzate de vehiculele care traversează rosturile de dilatație afectează și structura podului. „ Este nevoie de intervenții urgente”, a declarat acesta.

Suceveanul consideră că situația actuală ar putea face obiectul unor cercetări penale pentru neglijență în serviciu și distrugere.

Situația actuală a pasarelei necesită nu doar intervenții imediate pentru remedierea problemelor, ci și o analiză a modului în care au fost gestionate lucrările de reabilitare și întreținere.

Intră acum și în grupul de

Read Entire Article