Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Vremea azi, 16 martie. Se încălzeşte simţitor, iar la munte mai pot să apară ceva precipitaţii slabe

9 months ago 42
ARTICLE AD BOX

16-03-2024 | 12:16

Sâmbătă vremea frumoasă cuprinde majoritatea zonelor şi se încălzeşte simţitor. La munte mai pot să apară ceva precipitaţii slabe, iar maximele pleacă de la 9...10 grade în depresiuni şi ajung la 16...17 grade în vestul ţării.  

autor

Vremea în fiecare regiune

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul. Pe aici găsim vreme schimbătoare. Norii vin şi trec, dar nu o să plouă. Temperaturile câştigă 2...3 grade faţă de ieri şi ajung la 11 în zona Bărăganului. Cerul se înseninează după lăsarea nopţii, iar mâine în zori vor fi în jur de zero grade.

Mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei avem soare, vreme bună şi înnorări trecătoare în unele zone. Nu sunt anunţate ploi şi se încălzeşte faţă de ziua trecută. Temperaturile urcă până la 12 grade.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem o dimineaţă cam rece, dar atmosfera se dezmorţeşte mai târziu. NU prea vedem norii, vântul adie plăcut şi se face mai cald decât ieri.
Maximele ajung pe la 10...11 grade.

Citește și

În nordul Transilvaniei şi în Maramureş avem un pic ceaţă la începutul zilei. Apoi se arată şi soarele printre nori, iar temperaturile depăşesc mediile perioadei. În Zalău şi în Baia Mare se vor atinge 12 grade.

Şi în ţinuturile vestice sunt condiţii de ceaţă, acum dimineaţa, dar atmosfera devine plăcută după prânz. Avem vreme frumoasă şi temperaturi în creştere. Ieri au fost 8...9 grade. Astăzi maximele ajung la 14, poate 15 grade.

În Transilvania este cam frig în orele dimineţii, în special în depresiuni. Amiază ne-aduce vreme schimbătoare, temperaturi un pic mai ridicate decât ieri şi până la 11 grade în vestul provinciei. Vântul se intensifică în zonele de munte.

În sud-vest se încălzeşte simţitor. După cele 5...6 grade înregistrate ieri, astăzi temperaturile ajung la 12...13 grade. În dealurile Olteniei s-ar putea să apară o ploaie slabă, trecător, dar în ansamblu avem soare şi timp frumos.

Un aer mai cald ajunge şi în sudul României.
Avem o zi plăcută, câţiva nori, dar fără ploi şi până la 14 grade în Lunca Dunării.

Vremea în Bucureşti

În Bucureşti se face mai cald decât ieri. Amiază ne-aduce atmosfera însorită, vânt domol şi 13 grade în termometre. Urmează o noapte destul de rece, cu 1 grad în centru şi minus 2 grade la marginea oraşului.

Vremea la Munte

Temperaturile cresc şi în zonele de munte. Avem soare, vreme bună şi un vânt mai intens în Carpaţii Meridionali. Norii apar în treacăt. Pot aduce precipitaţii slabe, în special după lăsarea nopţii, în masivele din vestul ţării.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: StirilePROTV

Etichete: vremea azi, vremea la munte, vremea,

Dată publicare: 16-03-2024 07:36

Articol recomandat de sport.ro

Read Entire Article