ARTICLE AD BOX
02-02-2025 | 16:01
Zeci de cutremure s-au înregistrat în jurul insulei greceşti Santorini, cel mai mare având magnitudinea de 4,6 până acum, iar autorităţile au dispus închiderea şcolilor pentru ziua de luni, transmis AFP.
Şcolile de pe insula turistică Santorini din Grecia vor rămâne închise, luni, după ce zeci de cutremure mici au zguduit regiunea, au anunţat autorităţile de protecţie civilă.
Au fost înregistrate zeci de cutremure mici, cel mai puternic de până acum fiind de magnitudine 4,6.
Duminică, cutremure de magnitudine 4,1 şi 4,5 au zguduit regiunea, potrivit Departamentului de Geofizică al Universităţii din Atena.
Acesta a fost precedat de alte 11 cutremure în decurs de câteva ore.
Autorităţile au declarat că seismele se datorează mai degrabă activităţii tectonice decât celei vulcanice, potrivit Athens News Agency.
Autorităţile elene au cerut cetăţenilor să evite adunările mari în spaţii închise şi să stea departe de anumite zone construite.
Santorini este una dintre cele mai populare insule greceşti pentru turişti. Are o populaţie de doar 15.500 de locuitori, dar a primit 3,4 milioane de vizitatori în 2023, stârnind îngrijorări cu privire la fenomenul turismului excesiv.
Citește și...
Cutremur de suprafață în Galați. A avut o magnitudine de 3,7
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 3,7 s-a produs miercuri după-amiaza, la ora locală 15:37, în Moldova, judeţul Galaţi, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremur produs în Buzău. Este al 16-lea din acest an
Un cutremur cu magnitudinea 3,7 grade s-a produs sâmbătă după-amiaza, la ora locală 16:36, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Recomandări
Delegaţii congresului extraordinar al PSD au validat cu o imensă majoritate candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. Au existat însă și 18 social-democrați care au votat împotriva lui Antonescu, precum și 14 care s-au abținut.
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică o avertizare de ninsoare, vânt puternic și răcire a vremii în cea mai mare parte a țării. Avertizarea este valabilă până luni noaptea.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu este îndreptăţit să facă publice anumite înformaţii, după ce a fost întrebat dacă sunt probe concrete pentru eliminarea din cursa pentru funcţia de preşedinte al României a lui Călin Georgescu.