ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Actualitate › Dan Diaconescu a fost condamnat la 8 ani şi 4 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor
Dan Diaconescu a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la opt ani şi patru luni de închisoare. Sursă Foto: Hepta
Dan Diaconescu a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la opt ani şi patru luni de închisoare. Acesta a fost acuzat pentru act sexual cu un minor în formă continuată şi folosirea prostituţiei infantile în formă continuată, conform surselor judiciare.
Fostul patron OTV, Dan Diaconescu, a fost condamnat de Judecătoria Constanţa la opt ani şi patru luni de închisoare, au declarat surse judiciare. El a fost acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu două fete, minore la acea dată. Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă.
"În concret, în sarcina inculpatului s-au reţinut următoarele: În jurul datei de 19.11.2020 şi în jurul datei de 22.11.2020, D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta avea la acel moment vârsta de 15 ani şi 4 luni, contra sumei de 300 de lei, în timp ce se aflau în camera unui hotel situat în municipiul Bucureşti", a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
Acesta a fost acuzat şi pentru faptele din septembrie 2020.
"În jurul datei de 20.09.2020 şi în jurul datei de 22.09.2020, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 20.09.2020 şi 400 lei la data de 22.09.2020), în timp ce se aflau în camera unui hotel, situat în staţiunea Olimp din judeţul Constanţa. În jurul datei de 15.08.2021 şi în jurul datei de 16.08.2021, inculpatul D. C.-D. a întreţinut raporturi sexuale şi acte sexuale orale consimţite cu persoana vătămată T. A., cunoscând că aceasta este minoră şi că practică prostituţia, contra sumei de 800 de lei (400 lei la data de 15.08.2021 şi 400 lei la data de 16.08.2021), în timp ce se aflau în dormitorul apartamentului martorului G. G.-V., situat în cartierul Poarta 6 din municipiul Constanţa”, au mai precizat procurorii constănţeni.
Decizia Judecătoriei Constanţa nu este definitivă, iar aceasta poate fi contestată la Curtea de Apel Constanţa.