ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Germania a fost avertizată în urmă cu un an despre atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg. Arabia Saudită cere extrădarea lui
Atac terorist la Târgul de Crăciun din Magdeburg, în Germania: Un medic sirian a intrat cu mașina în mulțime. Sursa foto: Hepta/ DPA Images
Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de securitate de la Riad - relatează DPA, citat de Agerpres.
Arabia Saudită a solicitat extrădarea suspectului, numit Taleb A., în conformitate cu legislaţia germană, însă Germania nu a răspuns, au precizat sursele.
Acestea au declarat că bărbatul este un musulman şiit originar din oraşul Al-Hofuf din estul Arabiei Saudite. Şiiţii sunt o minoritate în ţară, reprezentând doar aproximativ 10% din naţiunea majoritar sunnită.
Există rapoarte repetate de discriminare împotriva musulmanilor şiiţi în Arabia Saudită.
Autorităţile germane au fost alertate cu privire la acest bărbat în urmă cu aproximativ un an, a aflat DPA, însă natura avertismentului nu este cunoscută în prezent.
Suspectul, un medic de origine saudită de 50 de ani, a intrat în mulţimea de la târgul de Crăciun din Magdeburg, cu o maşină închiriată, vineri seara, provocând cinci morţi şi peste 200 de răniţi, conform unui bilanţ actualizat.
MAE nu a fost notificat cu privire la prezenţa unor victime cetăţeni români
Ministerul de Externe anunţă, sâmbătă, că nu a fost notificat cu privire la prezenţa unor victime cetăţeni români în atacul din Târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, dar se menţine contactul permanent cu autorităţile germane.
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE), prin intermediul Ambasadei României la Berlin, s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în mass-media germană referitoare la producerea unui incident într-un târg de Crăciun din oraşul Magdeburg, Republica Federală Germania, în seara zilei de 20 decembrie 2024.
În acest context, reprezentanţii ambasadei au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale, în regim de urgenţă, în vederea obţinerii unor informaţii oficiale cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime, precum şi referitoare la circumstanţele producerii incidentului.
Ambasada României la Berlin monitorizează evoluţia situaţiei şi continuă dialogul cu autorităţile locale, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor, dacă situaţia o va impune”, a transmis Ministerul de Externe.