ARTICLE AD BOX
Avertizează asupra unei „situații complicate”
El a precizat, potrivit News.ro, că este de acord ca actuala coaliţie să fie criticată, să existe moţiuni de cenzură, dacă nu va guverna bine, dar consideră că nu poţi demola pe cineva anticipat, în scop electoral.
lie Bolojan a fost întrebat, duminică, la Antena 3 CNN, despre mesajul postat de Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook.
„Am ascultat acest citat de tip electoral. Eu am încercat în toţi aceşti ani să nu înjur gratuit pe cineva şi după aia să îi cer, a doua zi, să mă susţină sau să mă respecte. Şi asta voi încerca şi în această perioadă. Prin urmare, cred că trebuie să fim conştienţi de câteva lucruri: că e bine, cât mai repede, să tranşăm calendarul alegerilor prezidenţiale ca cei care doresc să candideze să poată să o facă. Să închidem această chestiune, care înseamnă semnale de provizorat şi de instabilitate”, a transmis Bolojan.
Acesta a transmis, totodată, un mesaj colegilor săi: „Cred că e bine să fim conştienţi de faptul că fără o bună guvernare, fără controlul deficitelor, vom ajunge într-o situaţie şi mai complicată. Această bună guvernare are o condiţionare: avem nevoie de o stabilitate, pentru că fără o stabilitate politică, fără o majoritate parlamentară, lucrurile nu vor funcţiona foarte bine”.
Recomandări
Românca de pe malul Mării Adriatice care face torturi cu scufundarea Titanicului
Atacurile nu ajută
El a menţionat că actuala coaliţie poate fi criticată, dacă nu guvernează bine, dar că nu este de acord să demolezi pe cineva anticipat, numai în scop electoral.
„(…) Următoarele luni vor fi, într-adevăr, hotărâtoare şi vom vedea dacă ceea ce spunem că vrem să guvernăm bine, chiar şi facem. Sau dacă nu vom face acest lucru, atunci sigur că poţi să fii criticat, pot să fie moţiuni de cenzură, dar să demolezi pe cineva anticipat numai într-un scop electoral, nu sunt de acord cu această chestiune”, a mai transmis liderul PNL.
El a adăugat că nu ajută aceste atacuri între politicienii partidelor pro-europene, în condiţiile în care în turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuie să existe o susţinere a candidatului care are această direcţie.
„Vă daţi seama unde vom ajunge?”
„Vor fi nişte candidaţi care vor ajunge să candideze în turul întâi. Dintre aceştia, vor intra în turul doi o parte dintre ei. Ne ajută pe noi cu ceva să ne desfiinţăm unii pe alţii gratuit, când cel care nu va intra în turul doi va trebui să îi dea voturi celui care intră în turul al doilea?”, a afirmat Ilie Bolojan.
Aceasta i-a sugerat Elenei Lasconi să se gândească cum a procedat și l-a contactat pe Marcel Ciolacu ca să o susţină în turul al doilea, în acele două săptămâni.
Recomandări
Zeci de mii de infecții respiratorii și patru decese din cauza gripei în România. Recomandările medicului epidemiolog Emilian Popovici I Interviu
„Şi atunci eu mă gândesc şi la această chestiune. Vreau să avem un comportament decent şi responsabil şi, dacă noi, cei care suntem pe anumite poziţii de responsabilitate publică, suntem nişte piromani ai comunicării, vă daţi seama unde vom ajunge? Nu facem decât să potenţăm acest discurs care nu ne ajută”, a mai afirmat Bolojan.
Critica Elenei Lasconi
Elena Lasconi a afirmat că preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi preşedintele României, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democraţia din România, adăugând că nu interesul României, nu stabilitatea şi drumul proeuropean al ţării au fost miza negocierilor pentru formarea unei coaliţii de guvernare, ci păstrarea privilegiilor lor.
Lasconi a mai declarat că Antonescu nu este decât o marionetă într-un joc pentru păstrarea puterii şi că cei din partidele de la guvenare sunt depăşiţi de guvernare şi le este frică de democraţie.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată fiul cel mare al Nicoletei Luciu. Zsolt Jr. are aproape 16 ani, e "cool" și înalt ca bradul. Și-a făcut debutul în online și toată lumea s-a îmbulzit să-i vadă pozele
FANATIK.RO
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
Unica.ro
Cum arată apartamentul în care Raluca Bădulescu stă cu chirie. Are pat rotund și covoare din piele de ponei! 'Plătesc 1.300 de euro pe lună!'
Observatornews.ro
O americancă a decis să vină la noi în țară, după ce a văzut un film: "M-a făcut să-mi doresc enorm să vizitez România"
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează