ARTICLE AD BOX
Cristian Păun, specialist în economie și profesor la Academia de Studii Economice din Bucureşti, a transmis că inflația este pe primul loc între „pericolele din 2025”.
„Cu un deficit în continuare excesiv şi dificil de temperat în condiţiile unei economii care stagnează, inflaţia rămâne fenomenul macroeconomic cel mai periculos şi pentru anul 2025. Când cheltuieşti resurse pe care nu le ai, mai ales distribuite pentru consum (salarii, pensii, asistenţă socială), nu ai cum să ai o creştere de preţuri constantă şi consistentă. Deficitul României, ca procent din PIB, poate nu pare mare, dar ca sume absolute este imens. Acele sume nu există în realitate, nu le produce economia reală, se aduc din viitor prin împrumuturi”, a explicat profesorul într-un mesaj postat pe Facebook.
Potrivit lui lui Cristian Păun, instabilitatea politică, încetinirea drastică a reformelor, degradarea poziţiei României în clasamentele internaţionale care conferă credibilitate şi accentuarea şi mai mult a curentului extremist (naţionalist, suveranist), care va genera o depărtare de ceea ce a generat şi generează cea mai mare parte a prosperităţii pe aici: multinaţionale, integrare europeană, integrare financiară, globalizare sunt alte pericole pentru economie şi societate.
„Având în vedere aceste pericole, recomand şi pentru 2025 prudenţă maximă. Investiţi mult în voi, specializaţi-vă şi mai mult în cât mai multe lucruri, creşteţi capacitatea voastră de rezilienţă şi rezistenţă la crize. Fiţi cumpătaţi şi tăiaţi de pe listă cheltuielile inutile sau cheltuielile care nu sunt neapărat necesare acum (pot fi amânate). Fiţi atenţi la informaţiile şi ştirile care vizează toate aceste 10 pericole şi acţionaţi în consecinţă. Consolidaţi-vă rezervele. Dacă se poate, găsiţi noi surse de venit care să completeze sursele existente. Faceţi ca şi acest an să contribuie decisiv la independenţa voastră financiară. Evitaţi creditul de consum, pe cât posibil. Folosiţi creditarea doar la nevoie şi doar pentru investiţii. Mai ales investiţii cu valoare adăugată mare, efect de antrenare mare. Aveţi grijă mare la sănătate. Este foarte costisitor să te îmbolnăveşti în România. În România este o investiţie personală importantă, cu valoare adăugată extrem de mare”, a mai transmis Cristian Păun.