Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Plafonarea prețurilor la energie poate continua, spune Sebastian Burduja. Ce scenarii se discută și când se ia decizia

9 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

Pe scurt, sunt două variante. Prima este păstrarea schemei de compensare-plafonare a preţurilor la energie la nivelul din prezent pentru încă trei luni sau şase luni, iar a doua este ca subvenţionarea să fie făcută pe baza datelor din fiecare gospodărie şi nu pe baza nivelului de consum, cum a fost până acum.

„Unul dintre scenariile de lucru este păstrarea schemei de compensare-plafonare, așa cum este astăzi, pentru trei-șase luni, având în vedere că situația în regiune este complicată, având în vedere creșterile de preț la gaz, mai ales pe piața internațională și având în vedere că vrem să îi protejăm pe clienții finali. Vom lua decizia până la finalul lunii ianuarie”, a afirmat Sebastian Burduja, potrivit Agerpres.

Hotărârea va fi luată în coaliția de guvernare PSD-PNL-UDMR. „Până la 1 februarie ar trebui să avem o decizie luată”, a spus Burduja.

Ministrul a explicat la finalul anului trecut că facturile românilor care consumă peste 300 de kilowaţi pe lună ar putea scădea, dar cei care consumă 100 KW lunar ar putea plăti mai mult, dacă se anulează măsurile de subvenţionare.

Acum, prețurile la energie sunt plafonate în funcție de consum: 0,68 de lei pe kWh pentru cei care consumă sub 100 kWh lunar, 0,8 lei pe kWh pentru cei cu consum între 100 și 250 kWh lunar și 1,3 lei pe kWh pentru cei cu consum mai mare. Aproximativ 5 milioane de consumatori s-au încadrat în plafonul de 100 kWh pe lună, potrivit datelor din vara trecută.

 de la plafonare la dublarea prețurilor

Recomandări

Facturile la curent electric și gaz metan pe care le vor plăti românii din 1 aprilie 2025. Trei scenarii analizate: de la plafonare la dublarea prețurilor

Încheierea perioadei de plafonare a preţurilor la energie va fi pe 31 martie 2025.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!

Unica.ro

DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!

Vlăduța Lupău a făcut furori într-un club din Cluj. A atras toate privirile cu ținuta pe care a purtat-o și Cătălin Botezatu nu s-a putut abține când a văzut-o, părea că a uitat chiar și de blonda superbă care îl însoțea. Imaginile sunt virale

Viva.ro

 “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă

Libertateapentrufemei.ro

Cum l-a convins Andreea Esca pe Tudor Chirilă să-și cumpere moșie la Porumbacu și să fie vecini: “I-am spus că nu am niciun chef să vin...". Continuarea e fabuloasă

Centrala pe gaz din România care va deveni cea mai mare din Europa. E așteptată o producție record odată cu finalizarea acesteia

FANATIK.RO

Centrala pe gaz din România care va deveni cea mai mare din Europa. E așteptată o producție record odată cu finalizarea acesteia

Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani

Unica.ro

Așa nu a mai fost văzută niciodată! Este mereu o femeie elegantă, cochetă, însă acum s-a fotografiat în costum de baie! Wow, toți au dat ZOOM! Nu ai spune că are 52 de ani

Surpriza unei femei care şi-a comandat un laptop de 700 de lire online. Ce a primit în colet

Observatornews.ro

Surpriza unei femei care şi-a comandat un laptop de 700 de lire online. Ce a primit în colet

Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

HOROSCOP

Horoscop 9 ianuarie 2025. Peștii trebuie să evite concluziile radicale, care nu vor face decât să le accentueze starea de anxietate legată de viitor

Read Entire Article