ARTICLE AD BOX
Antena 3 CNN › Externe › Răsturnare de situație. Donald Trump anunță că amână cu o lună taxele de 25% impuse Mexicului. Ce l-a făcut să se răzgândească
Donald Trump a impus tarife de 25% pentru produsele din Canada și Mexic. Foto: Getty Images
Președintele Donald Trump a declarat că a fost de acord să „întrerupă imediat” taxele impuse Mexicului timp de o lună, după o conversație „foarte prietenoasă” cu președintele țării, Claudia Sheinbaum, potrivit CNN.
„Tocmai am vorbit cu președintele Claudia Sheinbaum a Mexicului. A fost o conversație foarte prietenoasă în care a fost de acord să furnizeze imediat 10.000 de soldați mexicani la granița care separă Mexicul de Statele Unite”, a scris Trump pe rețeaua Truth Social.
„Acești soldați vor fi trimiși în mod special pentru a opri fluxul de fentanil și migranți ilegali în țara noastră”, a scris el.
„În continuare, am convenit să întrerupem imediat tarifele anticipate pentru o perioadă de o lună în care vom avea negocieri conduse de secretarul de stat Marco Rubio, secretarul de Trezorerie Scott Bessent și secretarul de Comerț Howard Lutnick și reprezentanți la nivel înalt ai Mexicului. Aștept cu nerăbdare să particip la aceste negocieri, cu președintele Sheinbaum, în timp ce încercăm să ajungem la un „acord” între cele două țări ale noastre”, a continuat președintele.
Tarifele de 25% asupra Mexicului erau stabilite să intre în vigoare la miezul nopții.
Președintele mexican Claudia Sheinbaum a declarat că a vorbit cu președintele american Donald Trump și a ajuns la un acord pentru o amânare a texelor vamale pentru o lună.
Sheinbaum a declarat luni că ambele părți au ajuns, de asemenea, la acorduri privind securitatea și comerțul.
Mexic va întări imediat granița cu 10.000 de membri ai Gărzii Naționale, în timp ce SUA s-au angajat să lucreze la prevenirea traficului de arme către Mexic, a spus Sheinbaum.