ARTICLE AD BOX
15-03-2024 | 09:36
Avionul secretarului Apărării din Marea Britanie a fost afectat de războiul informațional al Rusiei. Sistemele de comunicații și GPS au fost bruiate în apropierea Poloniei, și numai priceperea piloților a evitat o tragedie.
Forțele care duc războiul cibernetic rus au bruiat semnalele avionului secretarului Apărării, Grant Shapps, suspectează piloții RAF, aviația britanică, arată publicația The Sun. Actul de „război electronic” a durat aproximativ 30 de minute.
Secretarul Apărării se întorcea din Polonia, unde a vizitat trupele britanice care participă la Steadfast Defender, iar delegația britanică zbura cu un avion Dassault Falcon 900 când semnalele au fost bruiate în apropiere de Polonia. Mai exact, incidentul a avut loc în apropiere de Kaliningrad, o exclavă rusă care se învecinează cu Polonia, arată sursa citată. Bruiajul a afectat și comunicațiile de internet prin satelit ale aeronavei.
Shapps, care este și el un pilot calificat - a fost asigurat că atacul de război electronic nu a afectat siguranța aeronavei.
Secretarul Apărării se întorcea de pe aeroportul polonez Szymany, după ce a vizitat trupele britanice care participă la Steadfast Defender, cel mai mare exercițiu de război NATO de la sfârșitul Războiului Rece.
O sursă din domeniul apărării a criticat bruiajul rus ca fiind „complet iresponsabil": „În timp ce RAF este bine pregătită pentru a face față acestei situații, acesta reprezintă un risc inutil pentru avioanele civile și ar putea pune în pericol viețile oamenilor. Nu există nicio scuză pentru acest lucru și este foarte iresponsabil din partea Rusiei".
Nu este primul incident de acest fel care implică războiul electronic purtat de Rusia
La începutul lunii februarie, Rusia a bruiat tehnologia GPS într-un mod similar pe zborurile și navele care traversează flancul estic al NATO, provocând perturbări grave.
Recent, au fost semnalate cazuri de avioane care au dispărut brusc de pe site-urile de urmărire - probabil din cauza întreruperii GPS-ului lor.
Experții au avertizat că acest lucru ar putea provoca daune grave industriei maritime, deoarece navele s-ar putea ciocni întrucât nu se pot vedea între ele pe sistemele de navigație.
Au mai existat precedente de bruiaj și înainte de război
Totuși, oficiali britanici au declarat că nu suspectează că avionul lui Shapps a fost vizat în mod speciale, întrucât Rusia interferează în mod obișnuit cu comunicațiile prin satelit și cu semnalele care pot afecta toate aeronavele și dispozitivele GPS.
S-a întâmplat și în 2021, la baza RAF Akrotiri din Cipru în 2021. Piloții avioanelor de transport A400 au raportat în mod regulat bruiaje GPS în timp ce aterizau la bază. În toate cazurile, piloții RAF au fost capabili să utilizeze sisteme alternative de siguranță.
Atacul informatic a avut loc după discursul lui Shapps din Polonia, miercuri, când a avertizat că Marea Britanie ar trebui să cheltuiască miliarde de dolari în plus pentru apărare, ca să evite cel de Al Treilea Război Mondial.
Șeful apărării a declarat că este "clar în favoarea" creșterii cheltuielilor pentru apărare la trei procente din PIB.
Cheltuielile actuale ale Marii Britanii sunt de 2,27% din PIB, iar guvernul s-a angajat să ajungă la 2,5% atunci când condițiile o vor permite.
Sursa: thesun.co.uk
Etichete: Rusia, avion, aparare, razboi cibernetic,
Dată publicare:
15-03-2024 09:36