Home SignIn/Join Blogs Forums Market Messages Contact Us

Se adâncește misterul asupra masacrului din Magdeburg. Atacatorul, un medic arab islamofob și simpatizant al extremei drepte

12 hours ago 1
ARTICLE AD BOX

21-12-2024 | 16:13

Taleb Jawad H. Al Abdulmohsen X/ Mario Nawfal

Presupusul autor al atacului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este "islamofob", a declarat sâmbătă ministrul german de interne Nancy Faeser, în timp ce bilanţul victimelor a crescut la cinci morţi şi peste 200 de răniţi.

autor

Posibilitatea unui atac islamist pare astfel să se îndepărteze, chiar dacă motivele faptei rămân misterioase, comentează AFP.

Cancelarul Olaf Scholz, care s-a deplasat sâmbătă la faţa locului împreună cu mai mulţi miniştri, printre care şi dna Faeser, a făcut apel la coeziune naţională în urma acestui atac "nebunesc". Presupusul autor, un medic saudit în vârstă de 50 de ani, care trăieşte în Germania din 2006, a fost arestat vineri, la scurt timp după carnagiu.

În acest context, cancelarul german a promis să "ia măsuri împotriva celor care vor să semene ura".

El le-a cerut germanilor să "rămână uniţi" după un "act teribil", o "nebunie" şi o "catastrofă" pentru întreaga ţară, în timp ce formaţiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) a profitat deja de atac pentru a denunţa primirea străinilor şi refugiaţilor în ţară.

Citește și

"Când va înceta această nebunie?", a scris Alice Weidel, copreşedintă a AfD, al cărei partid se află pe locul al doilea în sondaje, cu aproape 20%, înaintea alegerilor legislative de la sfârşitul lunii februarie.

Autoritățile par să excludă un atac islamist

Probleme psihologice? Un alt motiv? Motivele presupusului autor al carnagiului, care era cunoscut pentru comentariile sale anti-islamice şi conspiraţioniste de pe reţelele sociale, rămân neclare.

"Trebuie să înţelegem autorul, acţiunile şi motivele sale, iar apoi să tragem concluziile legale", a declarat Olaf Scholz.

Vineri, în jurul orei locale 19:00 (18:00 GMT), o maşină BMW puternică, închiriată, potrivit DPA, a intrat brusc pe aleile târgului de Crăciun, secerând vizitatorii unul câte unul pe o distanţă de aproximativ 400 de metri.

Atacul a avut loc la opt ani după un incident similar la un târg de Crăciun din Berlin. Însă, în acest stadiu, autorităţile par să excludă un act islamist precum cel comis la Berlin în 2016.

Profilul presupusului autor, Taleb Jawad H. Al Abdulmohsen, care a fost arestat lângă maşina folosită în atac, ridică multe întrebări.

Denunța pericolul islamizării Germaniei și aproba pozițiile extremei drepte germane

Acest medic exercita profesia de psihiatru într-un orăşel nu departe de Magdeburg, unde avea statut de refugiat. Departe de a simpatiza cu mişcarea jihadistă, el era, dimpotrivă, cunoscut de ani de zile pentru declaraţiile sale frecvente împotriva islamului pe reţelele sociale.

El a declarat că se simte persecutat pentru că denunţă "pericolele" islamizării Germaniei, de care Berlinul este co-responsabil.

Bărbatul a devenit cunoscut în comunitatea saudită din Germania ajutând solicitanţii de azil, în special femeile. Mai recent, simpatizează cu poziţiile AfD şi Elon Musk.

"În acest stadiu al anchetei, nu este încă posibil să se clasifice exact ce s-a întâmplat la piaţa de Crăciun", a declarat poliţia locală.

Urmărește Știrile PRO TV pe canalul de social media preferat:

Sursa: Agerpres

Etichete: germania, atac terorist, targ de craciun, arab,

Dată publicare: 21-12-2024 16:13

Articol recomandat de sport.ro

Citește și...

Recomandări

Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor la consultări pentru desemnarea premierului. PROGRAM

Stiri Politice

Klaus Iohannis a invitat preşedinţii partidelor la consultări pentru desemnarea premierului. PROGRAM

Klaus Iohannis a invitat, duminică, preşedinţii partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, pentru consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru, a anunţat Administraţia Prezidenţială.

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Stiri externe

VIDEO. Momentul în care atacatorul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliție

Imaginile difuzate de postul german de televiziune MDR au arătat momentul în care presupusul atacator de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania, este arestat de poliția germană.

 ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Stiri Mondene

INTERVIU cu Aura Șova, câștigătoarea ”Vocea României 2024”: ”M-am făcut arhitect ca să pot să fac un azil de bătrâni”

Aura Șova a câștigat Vocea României 2024. După săptămâni în care vocea ei a răsunat în toate etapele show-ului, telespectatorii au decis ca trofeul și premiul în valoare de 100.000 de euro să ajungă la concurenta din echipa lui Tudor Chirilă..

Read Entire Article